„Fur mai puțin ca ei”- sloganul unui candidat PER. „Eu sunt un om deosebit și am vrut să am un slogan la fel de ieșit din comun ca mine. Măcar e cinstit”
„Fur mai puțin ca ei!”. Acesta este sloganul cu care candidatul PER Rădună Gabriel, vrea să-i convingă pe alegătorii din Iași să-l trimită în Parlament.
„Eu sunt un om deosebit, unic și am vrut să am un slogan la fel de ieșit din comun ca mine. Sincer, eu am venit cu niște sloganuri mai normale, dar fratele meu mi-a zis să-l pun pe ăsta. Așa că l-am propus în organizație și l-am ales împreună. Măcar ăsta e cinstit, asta mi-au zis și oamenii, măcar spune că vrea să lase ceva în urmă. E o palmă metaforică dată clasei politice, care mă dezgustă total. Da, eu le promit că voi fura mai puțin, dar că o să las ceva în urma mea”, a declarat ecologistul, contactat de gândul.
Totodată, Rădună a menționat și cum își face campanie: merge prin teritoriu, costumat în Alexandru Ioan Cuza, având Constituția în mână.
Liderul PER Iași, Constantin Pâslaru, a întărit cele spuse de Rădună, declarându-și toată susținerea pentru slogan. Mai mult, el a recunoscut că sloganul a fost ales din dorința de a fi remarcați.
„Sloganul este o metaforă, dar eu îl susțin tocmai pentru că nimeni nu recunoaște că fură. Voiam și noi să atragem atenția, să ne bage cineva în seamă, să ieșim în fața presei. Nu ne-a fost frică pentru că cetățenii au atâtea probleme încât le-a dispărut frica, iar nouă, reprezentanții cetățenilor, la fel. De ce să ne temem? Noi ne-am asumat toate riscurile”, a spus Pâslaru, pentru gândul.