Prima pagină » Știri politice » Gabriel Oprea își vrea DOCTORATUL înapoi. Teza sa de doctorat e considerată UN PLAGIAT

Gabriel Oprea își vrea DOCTORATUL înapoi. Teza sa de doctorat e considerată UN PLAGIAT

Gabriel Oprea încearcă să-și recupereze titlul de doctor. Vezi de ce susține fostul vicepremier că este acuzat de plagiat

Fostul vicepremier Gabriel Oprea pretinde că lucrarea sa de doctorat nu este un plagiat și va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce instanța i-a respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Educației și Guvernului, care i-au retras titlul de doctor

„În legătură cu teza de doctorat, spun încă o dată că lucrarea mea NU ESTE UN PLAGIAT,” afirmă Oprea. „Astăzi vorbim despre o hotărâre judecătorească în prima instanță, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Aștept comunicarea acesteia pentru a cunoaște motivele avute în vedere de către instanță la respingerea cererii mele. Voi declara recurs, urmând să se pronunțe definitiv Înaltă Curte de Casație și Justiție.” 

Gabriel Oprea

El acuză că tema plagiatului din teza sa de doctorat reprezintă un atac politic concertat și foarte bine construit pe „intelligence”. 

„Pentru cei care și-au făcut un scop din a mă ataca politic, nu contează verdictul de neplagiat dat de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, singurul organism abilitat pentru soluționarea acestui tip de sesizări la nivel național. Nici faptul că, pentru verificarea tezei, acest for a apelat la specialiști recunoscuți și de prestigiu în domeniul juridic,” adaugă Oprea. „Hotărârea adoptată de toți cei nouă membri ai Consiliului a fost foarte clară: Suspiciunea de plagiat nu se confirmă. Această hotărâre este definitivă, nu a fost atacată în justiție și produce efecte juridice în continuare. În ciudă acestei decizii, atacurile politice au continuat, s-au intensificat, folosindu-se această doamnă Șercan, și acuzată că a plagiat bucăți întregi din lucrarea să de licență. Această doamnă care, în lacrimi, într-un acces de conștiință, pe postul național de televiziune, a spus despre sine că este o impostoare, că nu poate pretinde că este o profesionistă a presei, că a făcut compromisuri și nu ar trebui să se afle în emisiunea . este o temă politică apărută în spațiul public în vară anului 2015, când eu aveam în sondaje 32% din încrederea populației, iar UNPR 10%. Lansarea acestei teme de atac a fost doar începutul, a fost urmată de dosare, procese. Am încredere că mi se va face dreptate în toate aceste dosare, că Adevărul va învinge. Merg înainte cu Dumnezeu”.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a rămas fără titlul de doctor în 2016. Lucrarea sa de doctorat, „Procedura plângerii prealabile„, fusese susținută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

În iulie 2015, Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației a decis într-un timp record că suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu se confirmă. Pe de altă parte, Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea și a declarat că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „COPIATE INTEGRAL„.

Gabriel Oprea la Ziua Poliției

Pe 26 iulie 2016, Comisia de experți din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat. Totodată, pe 29 august, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a respins contestația fostului vicepremier privind verdictul de plagiat, cu 31 voturi pentru și 2 împotrivă.

Fostul ministru a anunțat apoi, pe pagina sa de Facebook, că se va adresa instanței după ce CNATDCU i-a respins contestația la verdictul de plagiat, susținând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că nu s-a numit singur doctor.

Pe 2 septembrie 2016, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Oprea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?