Gabriel Oprea își vrea DOCTORATUL înapoi. Teza sa de doctorat e considerată UN PLAGIAT

Publicat: 13 07. 2018, 14:06
Actualizat: 25 03. 2019, 22:35

Fostul vicepremier Gabriel Oprea pretinde că lucrarea sa de doctorat nu este un plagiat și va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce instanța i-a respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Educației și Guvernului, care i-au retras titlul de doctor

„În legătură cu teza de doctorat, spun încă o dată că lucrarea mea NU ESTE UN PLAGIAT,” afirmă Oprea. „Astăzi vorbim despre o hotărâre judecătorească în prima instanță, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Aștept comunicarea acesteia pentru a cunoaște motivele avute în vedere de către instanță la respingerea cererii mele. Voi declara recurs, urmând să se pronunțe definitiv Înaltă Curte de Casație și Justiție.” 

El acuză că tema plagiatului din teza sa de doctorat reprezintă un atac politic concertat și foarte bine construit pe „intelligence”. 

„Pentru cei care și-au făcut un scop din a mă ataca politic, nu contează verdictul de neplagiat dat de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, singurul organism abilitat pentru soluționarea acestui tip de sesizări la nivel național. Nici faptul că, pentru verificarea tezei, acest for a apelat la specialiști recunoscuți și de prestigiu în domeniul juridic,” adaugă Oprea. „Hotărârea adoptată de toți cei nouă membri ai Consiliului a fost foarte clară: Suspiciunea de plagiat nu se confirmă. Această hotărâre este definitivă, nu a fost atacată în justiție și produce efecte juridice în continuare. În ciudă acestei decizii, atacurile politice

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a rămas fără titlul de doctor în 2016. Lucrarea sa de doctorat, „Procedura plângerii prealabile„, fusese susținută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

În iulie 2015, Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației a decis într-un timp record că suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu se confirmă. Pe de altă parte, Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea și a declarat că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „COPIATE INTEGRAL„.

Pe 26 iulie 2016, Comisia de experți din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat. Totodată, pe 29 august, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a respins contestația fostului vicepremier privind verdictul de plagiat, cu 31 voturi pentru și 2 împotrivă.

Fostul ministru a anunțat apoi, pe pagina sa de Facebook, că se va adresa instanței după ce CNATDCU i-a respins contestația la verdictul de plagiat, susținând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că nu s-a numit singur doctor.

Pe 2 septembrie 2016, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Oprea.