Gabriel Oprea poate fi URMĂRIT PENAL. Imunitatea lui Oprea suspendă protocolul PSD-UNPR
This browser does not support the video element.
Senatorii au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi „pentru” și 30 voturi „împotrivă”.
„Vreau să spun foarte clar că cer să votați pozitiv cererea de încuviințare a urmăririi penale (…) Este datoria procurorilor să verifice orice suspiciune de încălcare a legii și este obligația instituțiilor să facă lumină acolo unde existăsemne de întrebare. După cum știți, îmi mențin acest punct de vedere. Este în interesul meu până la urmă ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp”, a spus Oprea, în plen.
Anterior votului, semnarea protocolului de colaborare între PSD și UNPR, programată să aibă loc miercuri, la ora 9.30, la Palatul Parlamentului, a fost amânată. Evenimentul era programat cu doar 30 de minute înaintea începerii ședinței Senatului în care se decide dacă fostul vicepremier poate fi cercetat penal în dosarul coloanelor oficiale ilegale. „E o zi complicată pentru domnul Oprea”, a declarat șeful PSD, Liviu Dragnea, precizând că nu a vrut să se facă vreo legătură cu votul de astazi privind ridicarea imunității lui Oprea.
UPDATE 11:50 Senatul a avizat favorabil cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, cu 102 voturi „pentru” și 30 de voturi „împotrivă”. Fostul ministru de Interne a părăsit sala de plen înainte de anunțarea rezultatelor.
UPDATE 11:35 Votul în plenul Senatului s-a încheiat.
UPDATE 11:17 Votul privind ridicarea imunității lui Gabriel Oprea a început. Senatorii decid dacă fostul vicepremier poate fi urmărit penal.
UPDATE 11:00 Senatorul UNPR, Ruxandra Jipa, a susținut în fața senatorilor că, în dosarul lui Gabriel Oprea, nu poate fi vorba despre infracțiunea de abuz în serviciu și că trebuie să se facă o distincție între coloana oficială și înaintarea pe care o folosea fostul vicepremier. „Prezumția de nevinovăție s-a transformat în prezumția de vinovăție. Vreau să spun că, din ceea ce am putut găsi în cele 14 volume, nu reprezenta nimic legat de infracțiunea de abuz în serviciu. Am spus-o dânsul, am să o spun și eu, toți miniștrii de Interne au beneficiat de ceea ce a beneficiat domnul Oprea. Trebuie să se facă o distincție între coloana oficială și ceea ce folosea dânsul. Dânsul avea voie și la ceva ce n-a folosit niciodată – persoane din trupele antitero, pe care nu le-a folosit niciodată. Infracțiunea nu există, nu poate să existe, pentru că lipsesc anumite elemente. Domnul Oprea nu a dispus alocarea unor fonduri ale MAI în interesul său”, a spus Jipa.
UPDATE 10:51 Gabriel Oprea și-a susținut punctul de vedere în plenul Senatului: „Sunt astăzi în fața dumneavoastră în semn de respect față de Senatul României. În primul rând am obligația să-mi spun punctul de vedere față de suspiciunile pe baza cărora se cere începerea urmăririi penale. În legătură cu suspiciunile privind abuzul în funcție, vreau să vă spun, așa cum am mai făcut-o deja, că nu am cerut și nu am avut nimic în plus față de alți miniștri de Interne, unii sunt pe aici, prin sală. Consider că nu am abuzat de funcție, că nu am avut drepturi și privilegii în plus și, prin urmare, mă consider nevinovat. Cer să votați pozitiv cererea privind începerea urmăririi penale. Este în interesul meu, până la urmă, ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp.”
UPDATE 10:30 Ședința în plenul Senatului în care urmează să se decidă prin vot dacă Gabriel Oprea poate fi urmărit penal în dosarul coloanelor oficiale ilegale a început.
Semnarea protocolului de colaborare între PSD și UNPR, programată să aibă loc miercuri, la ora 9.30, la Palatul Parlamentului, s-a amânat după votul din Senat pe cererea DNA privind încuviințarea urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea.
Semnarea protocolului de colaborare între cele două formațiuni a fost anunțată pentru ora 9.30. La ora transmiterii acestei știri, președintele PSD Liviu Dragnea și președintele UNPR Gabriel Oprea discută în biroul liderului de grup PSD de la Camera Deputaților.
”Miercuri, 3 februarie 2016, la ora 9.30, la grupul PSD din Camera Deputaților, președintele UNPR, Gabriel Oprea și președintele PSD, Liviu Dragnea, vor semna protocolul privind colaborarea celor doua partide în alegerile locale, votul într-un singur tur și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă”, anunțase UNPR într-un comunicat de presă remis MEDIAFA.
Miercuri la ora 10,00 plenul Senatului va decide dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Gabriel Oprea. Avizul consultativ al Comisiei juridice a fost dat cu 9 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, votul fiind secret.
Pe parcursul dezbaterii, avocata fostului ministru de Interne a cerut amânarea deciziei Comisiei Juridice, până când plângerea făcută la DNA va fi soliționată, însă senatorii juriști au respins solicitarea.
Cătălin Boboc a mai declarat că niciun membru al comisiei nu a fost de acord cu amânarea votului și retrimiterea dosarului la Parchet.
El a mai precizat că, pe parcursul dezbaterii, Gabriel Oprea a afirmat că vrea să meargă să își dovedească nevinovăția în fața instanței.
Fostulul ministru de Interne și senator Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, pentru însoțirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliției Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal și procurorul general Tiberiu Nițu, în baza unui protocol.
La nivel declarativ, toate partidele, mai puțin ALDE, au susținut că vor vota în favoarea cererii DNA.
PNL a anunțat că își va menține cutuma de a vota în favoarea cererilor justiției și în cazul cererii formulate de DNA în ceea ce îl privește pe fostul ministru Gabriel Oprea. De asemenea, PSD nu se va opune solicitării DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, președintele partidului, Liviu Dragnea, susținând că social-democrații rămân ”consecvenți în a nu se opune solicitărilor care vin din partea sistemului judiciar”, o poziție similară având și UDMR.
Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că partidul său va aștepta raportul Comisiei juridice înainte de a lua o decizie în privința cererii DNA.
DNA a cerut, în urmă cu o săptămână, aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, pentru abuz în serviciu. Mai exact, procurorii îl acuză pe fostul vicepremier și ministru de interne că a folosit ilegal coloana oficială „în cvasitotalitatea deplasărilor”, inclusiv când mergea la restaurant și acasă. Magistrații explică în cererea de urmărire penală mecanismul care se pune în mișcare atunci când se formează coloana demnitarului, precizând că fiecare deplasare presupune redirecționarea unui număr semnificativ de agenți de poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul. În noaptea în care Bogdan Gigină a murit deschizând coloana oficială a lui Oprea dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu, precizează procurorii. DNA îl acuză totodată pe Oprea de încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere. Consecință produsă de acesta ar fi un folos necuvenit pentru Nițu, susțin procurorii. Cererea privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea a fost transmisă procurorului general împreună cu referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului.