Gabriel Petrea, despre votul la moțiunea: Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate
„Iată de ce am votat moțiunea de cenzură: Am 15 ani în PSD, în care am pornit de la simplu membru și am avut responsabiliatea de a fi lider TSD, parlamentar și ministru. Am cunoscut acest partid atât în momentele sale de mare succes (alegerile din 2012 și 2016, măsurile care au pus capăt austerității din 2010), cât și în cele de mare frământare (pierderea alegerilor din 2009, arestarea liderului și eșecul de la europarlamentare din acest an). Am atâția colegi pe care îi respect și prețuiesc. În ianuarie 2018, am trimis o scrisoare colegilor mei arătând că partidul are nevoie de reinventare și mi-am asumat consecințele poziției mele ieșind din Guvern. În acest an, am vorbit din nou despre schimbare candidând împotriva Secretarului General”, a scris Gabriel Petrea, pe Facebook.
Deputatul PSD a adăugat că din discuțiile pe care le-a avut cu tinerii, nu a auzit ceva care să îi dea speranță pentru PSD, că poate fi un partid reformat. Social-democratul a mai spus că opinia sa, precum și a unor colegi din partid au fost ignorate.
„Sunt un tânăr care a crescut în politică prin muncă și sunt în fiecare zi, la universitate, alături de tineri. Discut cu ei, iar ce aud nu îmi dă speranțe pentru PSD. Comportamentul liderilor noștri, educația lor, lipsa de interes față de ce vor tinerii pun sub semnul întrebării viitorul PSD. Văd zero interes pentru reconstrucția partidului, pentru îmbrățișarea unui mesaj modern, european de stânga, pentru formarea unei echipe capabile să vină cu un program realist care să câștige votul și încrederea românilor în alegerile de anul viitor. Opiniile mele și ale colegilor mei au fost ignorate, iar falimentul acestei strategii politice s-a văzut astăzi la moțiunea de cenzură”, a explicat Petrea.
Parlamentarul a mai afirmat că resursele guvernării și ale acestui tip de management politic s-au epuizat.
„Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate. Resursele acestei guvernări și acestui stil de management politic s-au epuizat. Rămân un om de stânga și cred în continuare în reconstrucția unui proiect politic care să vorbească despre competență, meritocrație, orientare euroatlantică și interes pentru ce reprezintă tinerii pentru această țară. Nu voi susține niciodată măsuri care să lezeze interesele electoratului de stânga”, a subliniat social-democratul.
„Este un moment zero pentru stânga românească și îi invit pe colegii mei să se gândească la cum îi reprezentăm pe votanții noștri printr-o schimbare majoră de direcție politică. Rămân, ca de fiecare dată, prietenul și partenerul vostru de dialog”, a conchis Gabriel Petrea, în postarea sa.
Viorica Dăncilă a afirmat, joi, că va cere în Comitetul Executiv al PSD un vot pentru excluderea din partid a „trădătorilor” care au votat moțiunea de cenzură și care au negociat cu liderul Pro România, Victor Ponta. Liderul PSD a susținut că au existat cinci voturi ale social-democraților.
Ședința CEx va avea loc, vineri, de la ora 18.00.
Moțiunea de cenzură prin care a fost retrasă încrederea în Guvernul Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate. Votul a fost secret cu bile.