Gabriela Firea și-a exprimat, sâmbătă, dezamăgirea față de decizia Consiliului JAI de a amâna intrarea completă a României în spațiul Schengen. Într-o postare pe rețelele sociale, Firea a subliniat că Austria continuă să se opună, în ciuda faptului că România a îndeplinit toate criteriile necesare și și-a respectat angajamentele asumate.
Din nou, o singură țară continuă să se opună, deși am îndeplinit toate criteriile și ne-am respectat toate angajamentele. Și este cu adevărat nedrept să vedem cum, deși noi contribuim la securitatea și stabilitatea Europei, suntem încă ținuți pe margine.
Eruodeputata social-democrată a subliniat că aderarea completă la Schengen nu este doar un drept al românilor, ci și o recunoaștere a eforturilor țării noastre în cadrul Uniunii Europene.
Aderarea completă la Schengen, inclusiv la spațiul terestru, nu este doar un drept al românilor, ci și o recunoaștere a eforturilor și a rolului pe care țara noastră îl joacă în cadrul UE.
Firea a adăugat că nu se va da bătută în această luptă, promițând că va continua să militeze pentru dreptul României de a fi tratată corect și egal.
Dar nu ne vom da bătuți. Vom continua să luptăm, cu determinare și demnitate, pentru locul nostru în Schengen, pentru dreptul nostru de a fi tratați corect și egal.
Austria blochează în prezent admiterea deplină a Bulgariei şi a României, care de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale „Air Schengen”. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost astfel eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante. (detalii AICI)
CITEȘTE ȘI: