Prima pagină » Știri politice » Gabriela Firea: ”Responsabilitatea primarului general este asigurarea unui transport public civilizat, nu jecmănirea bucureștenilor”

Gabriela Firea: ”Responsabilitatea primarului general este asigurarea unui transport public civilizat, nu jecmănirea bucureștenilor”

Gabriela Firea: ”Responsabilitatea primarului general este asigurarea unui transport public civilizat, nu jecmănirea bucureștenilor”

Gabriela Firea îl critică pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, după anunțarea deciziei de majorare a tarifelor pentru transportul public. „Responsabilitatea primarului general nu este jecmănirea bucureștenilor!”

”Coaliția dreptei unite împotriva cetățenilor lovește în bugetul fiecărui călător! Responsabilitatea primarului general este asigurarea unui transport public civilizat, nu jecmănirea bucureștenilor!

Solicit Primarului General și reprezentanților Coaliției rușinii de dreapta să înceteze cu minciunile, propaganda ieftină și informațiile false pe care le tot aruncă în ochii cetățenilor!”

„Niciuna dintre mărețele realizări cu care se împăunează nu îi aparțin și nu le aparțin: biletul unic STB-Metrorex a fost introdus din 2017 (a scris toată presa), toată documentația pentru a obține compensarea TVA a fost pregătită și prezentată Ministerul de Finanțe și ANAF încă din 2019, dar niciodată aprobată Bucureștiului, din motive de răzbunare politică!

Parcul auto al STB s-a dublat și a fost modernizat, inclusiv în județul Ilfov.

Și toate acestea, fără să creștem nici măcar cu 1 ban tariful STB, pentru că evaluările realizate în 4 ani au demonstrat doar ineficiența unei astfel de acțiuni!”, precizează Firea.

„Am demarat și am finalizat reforme fundamentale pentru dezvoltarea și modernizarea transportului public ”

„În mandatul meu, am elaborat, în premieră, documente programatice esențiale, am demarat și am finalizat reforme fundamentale pentru dezvoltarea și modernizarea transportului public din București. Fără aceste documente și măsuri implementate, actuala conducere a PMB nu ar fi avut cu ce să se laude!

Pentru că în 2016 transportul public însemna RATB, o regie care ar fi trebuit să se transforme în societate comercială de peste 20 de ani, un parc auto foarte vechi, insuficient și ineficient, linii de transport oprite la marginea Bucureștiului.

Fiecare dintre acțiunile realizate a însemnat un imens volum de muncă, viziune, implicare, seriozitate depusă de echipa formată din personalul PMB, RATB – STB și consilierii generali PSD care au venit la toate ședințele de Consiliu și au susținut, prin votul lor, acest amplu proces de modernizare. Spre deosebire de cei ai PNL și USR care votau împotrivă sau chiuleau!”, a mai spus ea.

Firea îi cere lui Nicușor Dan „fundamentarea majorării de tarif anunțate pentru 1 august, toate datele statistice, calculele complete, și, în special, estimarea impactului acestei scumpiri în bugetul bucureștenilor și ilfovenilor.”

”Îi solicit lui Nicușor Dan să prezinte fundamentarea majorării de tarif”

Până atunci, îi solicit oficial lui Nicușor Dan să prezinte, urgent, fundamentarea majorării de tarif anunțate pentru 1 august, toate datele statistice, calculele complete, și, în special, estimarea impactului acestei scumpiri în bugetul bucureștenilor și ilfovenilor.

Cât va câștiga STB din această majorare? Suficient cât să acopere tăierea de 300 de milioane, executată cu sânge rece și fără minte de primarul general? Majorarea tarifului, renunțarea la din ce în ce mai multe linii regionale, concedierile de personal sunt măsuri pe care Nicușor Dan le ia împotriva bucureștenilor și ilfovenilor. Iar tăierea bugetului, reducerea traseelor, creșterea tarifului, concedierile sunt doar ingredientele în rețeta dezastrului pe care o pregătește Primăria Capitalei pentru bucureșteni.

Așteptăm încă soluțiile salvatoare cu care s-a împăunat atualul edil în campanie și pe expertul în trafic și transport public de la New York, Michael Horodniceanu, să descâlcească traficul din București.

Și acesta așteaptă, la rândul lui, de la începutul anului, să îi răspundă Primarul General la oferta de a îl ajuta, pro bono, să facă transportul public mai atrăgător. Iar bucureștenii așteaptă ca Primarul General să se trezească din hibernare și să își respecte obligațiile poziției pe care o ocupă”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Transportul în comun din București se scumpește de la 1 august, atât la metrou, cât și la STB. O călătorie cu autobuzul va costa acum 3 lei, față de 1,3 lei în prezent, în timp ce și călătoria cu metroul va ajunge la 3 lei, de la 2,5 – atât cât costă în prezent.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești