Prima pagină » Știri politice » Gabriela Firea: Social-democrații nu vor vota Guvernul Orban, pentru că gestul ar fi „sinucigaș”

Gabriela Firea: Social-democrații nu vor vota Guvernul Orban, pentru că gestul ar fi „sinucigaș”

Gabriela Firea: Social-democrații nu vor vota Guvernul Orban, pentru că gestul ar fi „sinucigaș
Parlamentarii PSD care ar vota Guvernul Ludovic Orban ar face un „gest sinucigaș", a declarat, duminică seara, Gabriela Firea, care crede că nu există posibilitatea ca parlamentarii social-democrații să trădeze partidul, fie și „din instinct de supraviețuire politică".

Primarul general Gabriela Firea a declarat, duminică seara, la antena 3, că social-democrații nu vor fi prezenți luni, pentru a asigura cvorum și nu vor vora Guvernul Orban.

„Decizia a fost foarte clară, luată în cadrul Comitetului Executiv. Nu este responsabilitatea și datoria noastră față de români să mergem să votăm Guvernul Orban, pentru simplul motiv că acum nu vorbim despre un guvern de dreapta și un guvern de stânga, ci vorbim de un Guvern care se pregătește să vină al austerității. Cu alte cuvinte, niciun parlamentar al PSD nu poate să contribuie ca acest guvern să ajungă cât mai repede la Palatul Victoria. Cele șase partide care și-au dat mâna pentru a trânti guvernul cred că acum sunt responsabile și trebuie să facă toate demersurile politice pentru a avea și cu cvorum și vot”, a spus Gabriela Firea.

Firea este de părere că social-democrații nu vor vota Guvernul Orban, pentru că gestul ar fi „sinucigaș”.

„Nu înțeleg de ce sunt sunați în continuare parlamentarii PSD și rugați să vină mâine (luni – n.r.) în Parlament. (…) Sunt, într-adevăr, tot felul de zvonuri și informații de culise care au mai degrabă rolul de a dezarma pe unii dintre colegii mei în sensul să se creeze impresia că va fi un val uriaș de parlamentari PSD care vor veni în sală pentru a asigura cvorumul, poate că vor și vota. Nu este adevărat! În primul rând, dacă țin la propria lor carieră politică nu au cum să facă acest gest pentru că este sinucigaș. Cum se vor mai duce în județele lor să spună . De asemenea, va crește fiscalitatea, factura pentru români va crește, pentru că scrie în programul de guvernare. Spitalele se vor închide pentru că scrie că se vor comasa, iar comasarea înseamnă închiderea unor secții și a unor spitale. Deci practic și-ar face rău lor și atunci și doar din instinct de supraviețuire politică și tot nu au cum să voteze”, a mai spus Firea.

Pentru a putea fi învestit Guvernul Orban sunt necesare minim 233 de voturi.

Potrivit calendarului aprobat de conducerea celor două camere ale Legislativului, votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului luni, de la ora 14.00.