Găini cu bilețele la gât pe care scrie „Eu sunt Iohannis”,”Mi-e frică de dezbatere”, în curtea ACL. „Este o campanie mizerabilă”
Cu puțin timp înainte ca președintelui PPE, Joseph Daul, să ajungă la sediul ACL, pentru o întâlnire cu Klaus Iohannis, Vasile Blaga și Anca Boagiu, în curtea sediului ACL au fost plasate mai multe găini, unele dintre ele fiind moarte.
La gât, găinile aveau bilețele pe care scria „Eu sunt Iohannis” și „Mi-e frică de dezbatere”. Echipele de campanie ale lui Victor Ponta și Klaus Iohannis au avut recent discuții referitoare la participarea celor doi candidați la prezidențiale la dezbateri electorale.
„Asistăm la o campanie de o violență extremă, o campanie pe care pe mine una mă îngrozește și îmi provoacă în același timp scârbă, aș putea să spun. Nu a fost nicodată de la Revoluție încoace o campanie care să atingă un asemenea nivel de josnicie, de mojicie, de lipsă de respect față de valorile democratice. Este o competiție pe care PSD nu înțelege să o ducă corect, a avut atâtea atacuri la candidatul Klaus Iohannis de la începutul campaniei și până astăzi și nu mă refer la atacuri care țin de democrație, ci de atacuri murdare, încât această mizerie de astăzi, acest lucru nemaiîntâlnit în democrație, să arunci găini moarte în curtea unui partid cu diverse mesaje referitoare la candidatura lui Klaus Iohannis, la tot ce înseamnă Klaus Iohannis mi se pare un atac la tot ce însemană stat de drept și democrație”, a reacționat purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.
Vineri, echipele de campanie ale PSD și ACL nu au ajuns la o înțelegere în legătură cu organizarea acestor dezbateri. Social-democrații au propus patru emisiuni, la patru televiziuni de știri, iar ACL o dezbatere pe teren neutru.