Prima pagină » Știri politice » GÂLCEAVĂ POLITICĂ pe tema instituției „Regele Mihai I” Pentru ce plătim 860.000 de euro?

GÂLCEAVĂ POLITICĂ pe tema instituției „Regele Mihai I” Pentru ce plătim 860.000 de euro?

GÂLCEAVĂ POLITICĂ pe tema instituției
Instituția Regele Mihai I. Dezbateri aprinse pe marginea proiectului de lege. Pentru ce plătim 860.000 de euro. Vezi de ce consideră indecent deputații să finanțăm o instituție inventată din pix

Plenul Camerei Deputaților a dezbătut luni, pe articole, proiectul privind înființarea Instituției pentru Promovarea Valorilor Naționale „Regele Mihai I”, ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii. Votul final ar urma să fie acordat în ședința de miercuri a deputaților.

Deputatul PSD Alexandru Bălănescu a pledat pentru adoptarea legii apreciind că proiectul iese din canoane. „Nu este o lege socială, nici una economică, este un proiect care are în vedere valorile națiunii, ale poporului român”, nu este un proiect cu conținut politic, ci unul care ajută la propășirea neamului românesc”.

Deputatul PMP Emil Pașcan a spus că formațiunea sa nu are cum să voteze un asemenea proiect „revoltător”.

„E un proiect interesant din punct de vedere simbolic, emoțional. Nu înțelegem, cu tot respectul pentru memoria Regelui Mihai – din păcate azi avem parte doar de epigoni ai Casei Regale, care se sfâșie între ei. Nu înțelegem de unde s-a inventat această sumă de 860.000 de euro pe an, alocate acestei instituții create din pix, la fel cum am creat acel Institut de Studiu al Culturii Levantului, de care nu am mai auzit nimic de la înființarea sa. Se cuvine să păstrăm o anumită decență în raport cu nevoile acestei țări, noi avem școli cu veceu în curte, vai de mama lor, se prăbușește casa lui Brâncuși și noi inventăm o nouă instituție în Palatul Elisabeta,” a declarat Pașcan.

Supralicitând, liberalul Daniel Gheorghe a propus „restaurația monarhică”, arătând că toate marile realizări s-au făcut sub monarhie.

„Coroana României nu trebuie să fie nici a dreptei, nici a stângii, nici a puterii, nici a opoziției. Toate realizări mari ale acestei națiuni au fost reușite sub monarhie. Eu personal militez pentru restaurație monarhică,” a spus deputatul în plen.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat că în loc să se înființeze instituția, ar fi mai oportună alocarea a 6% din PIB pentru educație.

„Comuniștii au avut ideea măreață de a modifica istoria și și-au menținut ideile chiar și după 1989. Ce facem noi prin aceasta lege este o continuitate, să politizezi Coroana Română. Dacă vreți să respectați memoria Regelui Mihai, alocați 6% din PIB pentru educație,” a cerut deputatul USR colegilor săi.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a intervenit, amintind că „nu a existat figură mai odioasă în istoria României ca Regele Carol al II-lea”.

Un număr de 35 de parlamentari PSD-ALDE au depus pe 10 mai, în Camera Deputaților, o propunere legislativă privind înființarea instituției pentru promovarea valorilor naționale „Regele Mihai I”. Sediul Instituției ar urma să fie Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, sector 1, București, prevede proiectul de lege, iar predarea-preluarea imobilului ar urma să se realizeze pe bază de protocol.

Activitatea instituției constă în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte în vederea promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic; promovării unor evenimente cu semnificație istorică; promovării, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, a imaginii României, investițiilor si turismului, artei, științei, educației si a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate.

Conducerea Instituției este asigurată de un director numit și revocat din funcție de către Parlament, în ședință comună a celor două Camere, la propunerea Custodelui Coroanei României, cu votul majorității parlamentarilor prezenți.

Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului, o sumă în lei, echivalentă cu 860.000 euro. Suma se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică.

 

Autor

Citește și