GÂNDUL LIVE. Cine câștigă Bucureștiul. Răzvan Murgeanu, șeful de campanie al PDL în Capitală: „Eu am un principiu: cât exiști, speri”

Publicat: 31 05. 2012, 14:51
Actualizat: 31 05. 2012, 14:51

La jumătatea campaniei electorale, chiar și în sondajele PDL, în Capitală Sorin Oprescu este situat la peste 50 la sută, iar lupta pentru sectoarele 3 și 6, fiefuri democrat-liberale, este foarte strânsă. O spune chiar șeful de campanie al PDL pentru București, Răzvan Murgeanu.

„Oprescu este creditat cu peste 50%. Lupta e mai strânsă la sectoarele 3 și 6”, a declarat el, la GÂNDUL LIVE.

Cât îl privește pe candidatul PDL la Primăria Capitalei, Murgeanu a susținut că lupta nu este pierdută. „Niciodată nu poți să spui că e o cauză pierdută. În 2000 când a intrat Băsescu în cursa electorală avea 7%, în primul tur avea 18%. Eu am un principiu: cât exiști, speri”, a spus el.

Murgeanu a comentat că percepția bucureștenilor, Prigoană „nu se suprapune neapărat cu PDL ca imagine”. Este perceput mai degrabă ca un tip simpatic, un tip plăcut, un om care nu se suprapune neapărat peste PDL ca imagine”, a apreciat el.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU ȘEFUL DE CAMPANIE AL PDL, RĂZVAN MURGEANU.

„Robert Negoiță are un trend crescător, a băgat mulți bani în campania asta”

Răzvan Murgeanu a vorbit și despre problemele pe care candidații PDL le au în București, reclamând, totodată, faptul că plafoanele de cheltuieli au fost depășite de candidații USL, potrivit estimărilor făcute de democrat-liberali.

El a spus că potrivit datelor PDL, în numai sectoarele 1, 3 și 6 cheltuielile USL cu afișajul – bannere, mashuri, corturi – se ridică la 3,7 milioane de lei.

Murgeanu a precizat că, în vreme ce candidații USL „apar de peste tot”, pedeliștii au fost nevoiți să-și amplaseze, în sectoarele în care nu au primari, materiale electorale fără autorizație, deoarece edilii le-au rezervat locuri în care bannerele nu erau vizibile.

Referindu-se la sectorul 3, Murgeanu a spus că pedelistul Liviu Negoiță este cotat cu 48 de procente, în vreme ce contracandidatul său de la PSD, Robert Negoiță, beneficiază în sondaje de 39 la sută. În opinia democrat-liberalului, creșterea în preferințele electoratului a pesedistului se datorează campaniei agresive a acestuia și a investițiilor financiare masive.

„Are un trend crescător în situația în care Robert Negoiță a băgat mulți bani în campania asta. Pe lângă out door-ul pe care îl are, are ziarul lui și, din câte am auzit eu, Robert Negoiță îi plimbă pe oameni prin țară, pe la munte, pe la Cheia…Am încercat să contrabalansăm mergând în teren”, a precizat el.