Gandurile lui Cristoiu: CCR a devenit UN INSTRUMENT. Schizofrenia Constituției face ca președintele SĂ POATĂ BOICOTA administrarea țării

Publicat: 18 03. 2019, 10:55
Actualizat: 25 03. 2019, 21:22

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu se aștepta ca președintele Iohannis să conteste bugetul pe 2019 la Curtea Constituțională, transformată în instanța numărul 1 a României. Jurnalistul a afirmat în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” că trimiterea bugetului la CCR este o strategemă a șeful statului, mai ales că serviciile secrete cărora li s-a tăiat din bugete vor funcționa pe baza sumelor alocate anul trecut.

„Curtea Constituțională a devenit, repet, arbitrul vieții. Până în 2003, a existat o prevedere constituțională corectă și anume că deciziile Curții Constituționale pot fi infirmate cu două treimi din Parlament. Ori acum, acea aberație, Constituția revizuită, potrivit căreia Curtea… Curtea e alcătuită din oameni, nu discut că sunt politicieni, sunt oameni. Ori întreaga istorie ne arată că niciodată, zece oameni – nici o sută – nu pot înlocui Parlamentul, democrația. Iată că acum a devenit un instrument. Domnul Klaus Iohannis a trimis dinadins, o să se lungească,” a afirmat Ion Cristoiu, în contextul în care CCR a decis ca sesizarea președintelui, transmisă vineri, să fie discutată pe 6 martie.

El a criticat reacția moale a PSD la gestul președintelui, aratând că în acest partid, cu excepția Olguței Vasilescu, nu mai are nimeni un discurs agresiv ca al lui Iohannis: „Ați văzut! Ei au răspuns, că bețe în roate… Păi, când îți spune ăsta că e bugetul rușinii, îl faci pulbere! Ieși în numele electoratului PSD și îl mânânci și tu, la rândul tău.”

Ion Cristoiu atrage atenția că, deși tactica lui Iohannis de a întârzia bugetul nu e rea, el provoacă pagube economice uriașe, iar responsabil în ochii electoratului va fi Guvernul, chiar dacă reprezentanții PSD contraatacă prin mesaje la televizor și pe Facebook. „Bugetul îl întârzie, sigur că va veni mașinăria pesedistă și se va duce seara la televizor și va zice: noi întârziem pensii și nu mărim alocații din cauza președintelui. Dar încă o dată, pentru marea majoritate a populației, inclusiv pentru electoratul PSD, responsabil pentru administrarea țării, este pilotul, adică Guvernul. (…) Pilotul la ora actuală pentru majoritatea populației, e PSD, el este la guvernare.”

Ion Cristoiu a reamintit că România este o republică semiprezidențială, consacrată prin Constituție, ceea ce-i permite șefului statului să ia unele măsuri nu tocmai corecte, fără să răspundă pentru ele.

„Schizofrenia Constituției face ca președintele să poată boicota administrarea țării, fără să aibă responsabilitate. Aici este nebunia. Pentru că președintele poate să boicoteze bugetul, să respingă miniștri – teoretic și practic, absența miniștrilor a avut repercursiuni – dar electoratul nu a făcut legătura: stai puțin că nu au fost puși de Iohannis, pentru că pilotul este Guvernul. Până și dacă plouă prea mult și inundă un sat de vină este Guvernul, că așa e românul. Este o tactică foarte bună, dar în același timp, nu trebuie să uităm că PSD știa acest lucru și trebuia să facă bugetul din noiembrie. Aici a venit greșeala lor,” a explicat Cristoiu.

În opinia sa, social democrații nu au învățat nimic după ce Iohannis a respins numirea lui Sevil Shhaideh ca premier și au ajuns din nou la mâna președintelui, care și-a permis astfel să conteste bugetul sau să blocheze remanierea Guvernului.

„Dacă ați observat dumneavoastră, în decembrie 2016, cazul Shhaideh a atras atenția PSD să nu ajungă la mâna ăluia. A ajuns, a dat doi premieri peste cap, a făcut remanieri… Cu bugetul, dacă era în noiembrie, foarte frumos, mai e până în februarie. Adică ei sunt cei care nu iau în calcul ca președintele să refuze, să încalce Constituția, și atunci asupra lor se vor repercuta anumite nenorociri – sigur că da – provocate de întârzierea bugetului. Dar e clar că SRI va funcționa pe fostul buget, din punctul ăsta de vedere nu îl taie. Nu le taie încă bugetul, pentru că rămâne varianta de buget veche discutată, aia de anul trecut și atunci ei mai au bani.”

Jurnalistul a ironizat discursul cu care Klaus Iohannis a ieșit în fața națiunii pentru a anunța contestarea bugetului la CCR. Ion Cristoiu e de părere că textul nu a fost scris de Iohannis, ci de altcineva, iar președintele l-a citit fără să-i adauge o tușă personală.

„Este limpede că nu este textul lui. El nu trăiește textul, de aia e și slab politician și textele astea… cred că i le dă cineva și el le recită și nu am înțeles de ce pune accentele așa. Un text, chiar și scris de alții… deși nu există om politic mare pe lumea asta, care să nu umble, de regulă, pe text…e un text pe care ăla îl trăiește: Când iese ăla pe televizor, pe tanc, pe televizor, în piață, mulțimea începe să vibreze. La el nu vibrează, pentru că, ați observat, el pune accentele… nu am înțeles niciodată de ce pune așa. Probabil i s-a spus să fie actor, să interpreteze. Numai că, repet, el interpretează ca un absolvent al școlii de artă de pe vremuri, ca ăia de la căminele culturale. Lui i-a plăcut chestia asta cu bugetul rușinii naționale și de aceea îl repetă,” a explicat amuzat Ion Cristoiu.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată de la ora 17:00, pe Mediafax și Gândul.info.