„Găurile negre” CFR Marfă, CFR SA, CFR Călători țin pe banii lor mașinile șefilor de la Transporturi. Mănescu, pentru Gândul: „Am găsit astfel de contracte, am cerut rezilierea lor, aștept situația actualizată”

Publicat: 24 12. 2013, 18:09
Actualizat: 02 02. 2019, 01:02

Companii de stat care supraviețuiesc ca urmare a ștergerii datoriilor istorice de către Guvern, prin ordonanțe de urgență fac găuri adânci în bugetele proprii pentru a susține financiar, prin contracte ilegale de comodat, și 17 mașini ajunse în folosința unor directori din Ministerul Transporturilor. Concluziile apar în Raportul Public al Curții de Conturi pentru anul 2012 potrivit căruia CFR SA, CFR Călălori și CFR Marfă au cheltuit anul trecut mai bine de 620.000 de lei pentru întreținerea acestor automobile cărora le-au plătit, ilegal, inclusiv combustibilul.

Raportul menționează 17 mașini mărcile Audi, Volkswagen, Mitsubishi și Toyota care au ajuns în folosință gratuită la Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află cele trei companii de stat, prin contracte cu clauze ilegale.

Întrebată dacă a găsit astfel de contracte în august, când a fost învestită ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu a confirmat pentru gândul că acestea nu au fost reziliate în totalitate nici până în prezent, adăugând că a cerut „o situație exactă” pentru a fi anulate. „Da, când am venit am cerut companiilor rezilierea contractelor de comodat. Nu toate au fost încă reziliate. Am cerut o situație actualizată”, a precizat ministrul.

Datele oficiale făcute publice chiar de CFR arată că în 2012 cele trei companii au fost departe de o situație financiară care să le permită astfel de „cadouri” pentru șefii din Transporturi cărora le-a fost interzisă, după 2010, cumpărarea de automobile mai scumpe de 18.000 de euro.

CFR plătea până și benzina

Ceea ce Curtea de Conturi semnalează este, în primul rând, ilegalitatea unor clauze. Prin aceste contracte, obligația de a suporta cheltuielile de exploatare, de la taxe, revizii, roviniete, reparații până la asigurări îi revine comodantului, adică CFR și nu comodatarului, așa cum prevede Codul Civil.

Mai mult, companiile s-au angajat să plătească până și combustibilul, urcând nivelul cheltuielilor ilegale la peste 620.000 de lei în 2012.

Pe de altă parte, rapoartele CFR SA arată că în același an compania a cheltuit peste 1.200.000 de lei numai pentru combustibil și întreținerea autoturismelor din parcul auto, între care și cele cedate Ministerului.

Sursa: Raportul de activitate al CFR SA pentru 2012

Din precizările actualului ministru, Ramona Mănescu, situația a fost perpetuată și după 2012 (când ministerul a fost condus, pe rând de democrat-liberalii Anca Boagiu, Alexandru Nazare și de liberalul Ovidiu Silaghi), sub mandatul lui Relu Fenechiu, contractele nefiind în totalitate reziliate nici în prezent.

CFR Marfă, CFR Călători și CFR SA, datornicele statului

Contractele ilegale au fost încheiate, arată Curtea de Conturi, în condițiile în care companiile „se confruntă cu dificultăți financiare” și „înregistrează venituri provenite, în majoritatea lor, din alocații de la bugetul de stat”.

Pentru CFR SA, Guvernul a decis, în aprilie 2012, sub mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu, prin ordonanță, ștergerea datoriilor de 3,5 miliarde de lei prin conversie în acțiuni. În iunie 2012, după instalarea lui Victor Ponta ca prim-ministru, Guvernul împrumuta compania, tot prin ordonanță, cu 769 milioane de lei pentru a-și plăti facturile restante la electricitate, iar Ministerul Transporturilor a plătit 305 milioane creanțe rezultate din gestionarea împrumuturilor.

În aceste condiții, la finalul anului, compania a raportat venituri din exploatare cu 50% peste cele estimate inițial. Chiar și așa, datora, la finalul anului, 384 de milioane bugetului de stat și 78 de milioane bugetului asigurărilor sociale.

Rapoartele oficiale ale companiei CFR Călători arată că, în 2012,  compania nu a beneficiat de fonduri de la bugetul de stat. În același timp, din fonduri proprii, CFR Călători a reușit în același an doar să-și plătească ratelele creditelor, să anuleze restanțe din programele de investiții ale anilor anteriori, să cumpere licențele pentru software și rețeaua hardware pentru sistemul financiar contabil și să execute câteva lucrări de revizie de mai puțin de un million și jumătate de lei.

Cea mai complicate situație financiară o are CFR Marfă, a cărei privatizare a fost de altfel ratată în acest an. Compania a terminat anul 2012 cu datorii totale de 2.123.000.000 de lei, șterse ulterior de Guvern în vederea privatizării, și pierderi de 405 milioane de lei.