Prima pagină » Știri politice » Geoană, despre conflictul cu premierul: „Ponta-Pinnochio” își dă doctoratul în minciună

Geoană, despre conflictul cu premierul: „Ponta-Pinnochio” își dă doctoratul în minciună

Geoană, despre conflictul cu premierul:
Senatorul Mircea Geoană a susținut, duminică, într-un comunicat de presă, că Victor Ponta minte atunci când susține că i-ar fi cerut să îl desemneze ministru de Externe și că, astfel, premierul, pe care l-a numit "Ponta-Pinnochio", își dă "doctoratul în minciună".

„Victor Ponta minte. Nu se poate abține să nu mintă. Iar atunci când susține, fără probe, că i-aș fi cerut să mă desemneze Ministru de Externe, își dă doctoratul în minciună. Victor Ponta este doctor în minciună, iar titlul acesta se pare că nu i-l poate lua nimeni. Nici Carlo Collodi, autorul lui Pinocchio, nu și-ar fi imaginat minciuni precum cele spuse de Victor Ponta”, a spusGeoană.

El s-a întrebat, retoric, care este logica lui Ponta atunci când face o astfel de afirmație.

„Și apoi, care este logica lui Ponta-Pinocchio? Pentru că m-aș fi supărat pe el că nu m-ar fi pus ministru, m-a dat afară din partid?”, a adăugat Geoană.

El a arătat că „Ponta-Pinocchio” trebuie să știe că el a salutat public propunerea lui Mihnea Motoc și apoi a lui BogdanAurescu la Ministerul de Externe.

„Eu cred că trebuie să reclădim imaginea șifonată a MAE după «Operațiunea Diaspora», ai căror autori sunt Ponta, Dragnea și Corlățean, readucând profesioniști la conducere” , a arătat Geoană.

El i-a mai transmis lui Ponta faptul că „minciuna are picioare scurte” și că, din această perspectivă, cariera primului-ministru, bazată pe „impostură și minciună”, se apropie de sfârșit.

„Minciuna are picioare scurte, domnule Ponta, iar cariera dvs politică,bazată pe impostură și minciună, se apropie de sfârșit. Prea multe se adună, domnule Ponta, iar decontul e mai aproape decât gândiți”, a conchis Geoană.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că între el și Mircea Geoană a apărut o stare conflictuală în momentul în care nu a dorit să îl numească pe acesta în funcția de ministru de Externe, ci a optat pentru Bogdan Aurescu, deși Geoană s-a oferit să-l sprijine din această postură.

„Conflictul cu domnul Geoană, din punctul meu de vedere, a fost legat de faptul că nu l-am desemnat ministru de Externe. L-am desemnat pe domnul Aurescu când s-a eliberat funcția”, a spus Ponta, la postul B1 TV.

Premierul a precizat că Geoană s-a oferit să-l sprijine din această calitate, dar că el l-a preferat” pe Bogdan Aurescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani