George Simion: Războiul din UCRAINA trebuie să se încheie printr-un armistițiu / România și-a pierdut rolul de mediator
This browser does not support the video element.
Liderul AUR, George Simion, a făcut joi o serie de declarații în care a subliniat necesitatea opririi războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei printr-un armistițiu. Simion a subliniat că Rusia, o țară pe care o consideră agresoare, atât pe teritoriul românesc, cât și în regiuni precum Tighina, are tendința de a crea conflicte înghețate.
În acest context, liderul AUR și-a exprimat speranța că viziunea aliatului strategic al României, Statele Unite, va fi orientată către o pace între Ucraina și Rusia, cu un accent pe înghețarea și pacificarea regiunii afectate.
Eu cred că războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei va trebui să se oprească mai devreme sau mai târziu printr-un armistițiu. (…) Sper ca viziunea aliatului nostru strategic, Statele Unite, să fie către o pace între Ucraina și Rusia și către o formă de înghețare și pacificare a respectivelor regiuni, a declarat Simion la Știrile ProTv.
George Simion a afirmat că își dorește să fie un președinte care luptă pentru pace, criticând decizia României de a dona sistemul de apărare Patriot și de a asigura securitatea altor cetățeni în detrimentul celor români.
Cred că pacea poate fi atinsă prin implicarea marilor puteri, în primul rând cea mai mare putere mondială actuală, Statele Unite, și apoi China și celelalte state. (…) Din păcate, acum ne-am pierdut importanța geostrategică, a adăugat președintele AUR, amintind că, în trecut, România a fost un mediator important în regiune și în Orientul Mijlociu.
CITEȘTE ȘI:
George Simion, despre confruntările din Parlament: Nu sunt VIOLENT, dar uneori este greu să te abții