Gestul revoltător care a stârnit scandalul la Primăria din Târgu Jiu. Ce a făcut un șef de serviciu în ziua nunții. FOTO
Trușcă nu doar că a postat poza pe Facebook, ci a setat-o chiar fotografie de copertă, pentru ca toată lumea s-o poată vedea. Ulterior, acesta a șters fotografia, iar în prezent ea nu mai apare pe contul său, însă în urma scandalului Poliția i-a amendat pe cei doi soți cu câte 500 de lei. În plus, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu, a precizat că a fost dispusă o anchetă administrativă în acest caz.
Ulterior, rugat să explice gestul care a stârnit atâtea controverse, Trușcă a dat vina pe fotograf: „A fost un eveniment extrem de fericit în viața mea și eram copleșit de emoții. Nu am fost la plimbare, efectiv eram coleșit de emoții. Fotograful spunea: ‘stați așa, așezati-vă așa’. Este vorba doar de câteva secunde, ne-am pus pe scaune, am făcut o poză și am plecat”, a precizat Radu Trușcă pentru tvsud.ro.
Aceeași greșeală a făcut-o, însă, chiar președintele Klaus Iohannis atunci când, ajuns la Ansamblul Brâncuși, s-a fotografiat așezat pe unul dintre scaune, deși chiar în apropiere există un mesaj prin care turiștii sunt rugați să evite „contactul cu operele”.