Ghișe, în rolul soldatului japonez al PNL, îl așteaptă pe Crin Antonescu să se întoarcă din vacanță: „Dacă avea nevoie de mine, mă căuta…”
Senatorul PNL, Ioan Ghișe, a încercat în ultima săptămână să-și convingă colegii de partid, de Uniune, dar și din Parlament că președintele Traian Băsescu este demis, iar Curtea Constituțională a luat o decizie „abuzivă”.
În rolul „soldatului japonez”, Ghișe a recurs și la o metodă inedită de protest împotriva președintelui Băsescu: un marș zilnic în jurul Palatului Cotroceni.
Întrebat de ce nu vin și colegii din PNL alături de el la acest marș, Ghișe a spus că au fost și colegi din partid: „a fost și deputatul Popa de la Tulcea, a fost și Grappini de la conservatori, a fost și domnul Vosganian”.
Cu toate acestea, Ghișe se plânge că majoritatea USL din Parlament nu i-a susținut propunerile de hotărâre care propuneau demiterea președintelui Băsescu.
„Mâine fac o solicitare către președinții celor două Camere pentru că nu au distribuit proiectele mele de hotărâre referitoare la referendum”, a declarat pentru gândul Ghișe.
Despre susținerea președintelui PNL, Crin Antonescu, senatorul PNL nu poate spune prea multe, deoarece primul a fost plecat în vacanță.
„Mâine sunt trei ședințe la PNL, partidul trebuie să ia o decizie cum e mai bine pentru cetățenii României. Am înțeles că președintele Crin Antonescu vine doar mâine, nu l-am căutat în ultima săptămână. Dacă avea domnia sa nevoie de mine mă căuta”, a spus senatorul PNL.
El a adăugat că nu a avut timp să depună plângeri penale împotriva celor șase judecători de la Curtea Constituțională, dar că o va face cu siguranță.