Prima pagină » Știri politice » Gigi Becali a depus un proiect de lege controversat, în Parlament. Ce schimbare cere deputatul

Gigi Becali a depus un proiect de lege controversat, în Parlament. Ce schimbare cere deputatul

Gigi Becali, în calitate de deputat, a depus în Parlament un proiect de lege care a stârnit controversă. Însă, în condițiile în care proiectul de lege depus de latifundiarul din Pipera va fi adoptat, atunci schimbările care se pot produce vor fi la nivelul pedepselor privative de libertate.

Gigi Becali a depus, în Parlament, un proiect de lege prin care cere schimbarea modului în care sunt aplicate pedepsele privative de libertate. Latifundiarul din Pipera ar dori ca pedeapsa cu închisoarea să fie ispășită la domiciliu, pentru anumite categorii de persoane. Și anume, pentru gravide, părinții cu copii mici și persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Proiectul de lege prevede ca, în anumite situații speciale, cetățeanul care este condamnat definitiv la închisoare să aibă posibilitatea de a-și executa pedeapsa privativă de libertate la domiciliu.

Potrivit Antena 3 CNN, este vorba despre persoanele care nu au săvârșit infracțiuni ce implică violența.

Totodată, proiectul de lege prevede ca măsura respectivă să fie aplicabilă în cazul cetățenilor care au în creștere copii mai mici de 3 ani sau celor care au în creștere mai mult de 3 minori. Pentru ca proiectul de lege să fie aplicabil, trebuie, mai întâi, să fie votat în Parlament, apoi aprobat de președinte.

De altfel, deputatul a mai propus o modificare ce ține de lmitele de pedeapsă care determină regimul de detenție aplicat. Latifundiarul din Pipera a propus ca regimul închis să fie aplicabil în cazul celor care sunt condamnați la pedepse între 5 și 13 ani. De asemenea, a propus ca regimul semideschis să fie destinat celor care primesc pedepse între 1 și 5 ani.

Citește și:

DOCUMENT | AUR și POT au redepus în Parlament moțiunea simplă împotriva ministrului Hurezeanu. Cosmin Corendea: „O sarabandă de GAFE”

Ilie Bolojan, de Ziua Forţelor Terestre: Este nevoie să continuăm procesul de modernizare a ARMATEI prin majorarea bugetului destinat apărării

Senatorul Irineu Darău se autosuspendă din USR. Acuză că e „șicanat în campanie” și că îi sunt „sabotate postările” pro-Nicușor Dan pe social media

Sursă video: Antena 3 CNN

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport