Prima pagină » Știri politice » Gluma premierului Tudose făcută cu tinerii care fac internship la Guvern. Ce hashtag le-a recomandat

Gluma premierului Tudose făcută cu tinerii care fac internship la Guvern. Ce hashtag le-a recomandat

Gluma premierului Tudose făcută cu tinerii care fac internship la Guvern. Ce hashtag le-a recomandat
Premierul Mihai Tudose l-a mustrat, luni, la Ceremonia de deschidere a Programului Oficial de Internship al Guvernului - ediția 2017, pe responsabilul acestui program, Radu Puchiu, pentru că numărul tinerilor selecționați a fost prea mic - 100, în 2016 fiind de 200 de participanți.

„O să încep prin a vă anunța că după (eveniment – n.r.) o să am o discuție foarte dură cu colegul nostru. De ce sunt numai o sută? De ce nu sunt mai multe locuri? Anul trecut au fost mai multe locuri! Data viitoare, să creștem, fiindcă înțeleg că sunteți o sută din trei mii două sute și ceva (3019 candidați – n.r.)… Adică, eu nu știu nicio facultate, nicio universitate care să aibă 30 pe loc și vă mulțumesc pentru faptul că ați insistat, pentru că afară (în fața sediului Guvernului – n.r.) sunt niște oameni cu hashtag REZIST, dumneavoastră sunteți cu hashtag INSIST. Vezi pe partea astalaltă a clădirii”, le-a spus Mihai Tudose internilor.

Tudose i-a atenționat pe tinerii participanți la programul de internship că nu le va fi ușor să muncească în cadrul guvernului.

„Am să vă rog să stăm mai mult de vorbă când terminați. Eventual cu cei care supraviețuiesc experienței guvernamentale administrative. Nu o să vă fie ușor, o să vă schimbe complet viața, o să vedeți că lucrurile funcționează altfel decât ar trebui de cele mai multe ori și principalul scop al părții guvernamentale – în ceea ce vă privește – este ca dumneavoastră să aduceți un suflu nou, să criticați, să insistați, să puneți întrebări, să dați soluții, să insistați cu soluțiile acolo unde se poate fiindcă din experiența trecută înțeleg că niște colegi de-ai dumneavoastră chiar au livrat niște soluții foarte bune – nu vă spun în ce domenii ca să nu vă canalizați toți în domeniul acela”, a mai spus premierul Tudose.

De asemenea, premierul le-a cerut miniștrilor să îi trateze pe stagiari ca pe egalii lor.

„Meritați acest lucru. Sunteți 100 de tineri superbi care, în loc să folosiți vacanța pentru odihnă sau în alte scopuri mai ludice, ați preferat să veniți în administrație”, a susținut Tudose.

Șeful Executivului le-a dat și câteva sfaturi tinerilor.

„Vă sugerez să nu fie prima întrebare la ministere sau pe unde veți fi, gen: «și noi la cât plecăm acasă?». Nu. Stați cât puteți. Sâcâiți-i, enervați-i pe colegii mei inclusiv pe mine. Vă spun că astăzi, din foștii dumneavoastră colegi, am doi colegi noi care lucrează la partea de comunicare, sunt câțiva colegi de-ai dumneavoastră care lucrează în adminsitrație și culminând cu o fostă colega a dumneavoastră dintr-o generație de acum doi ani care este la ușă la mine la cabinet, pe partea din interior, evident, a ușii”, a mai spus Tudose.

La final, premierul l-a rugat pe Radu Puchiu să faciliteze accesul internilor la el

„Eventual la jumătatea programului să mai avem o întâlnire informală. Sunt convins că vei fi în stare să organizezi o informală cu 100 de inși, nu? Fără să ne sâscâi pe noi să te ajutăm!”, i-a spus premierul responsabilului cu programul de internship.

În ediția din 2016 a programului oficial de Internship al Guvernului au fost admise 200 de persoane.