Gorghiu a găsit soluția pentru „sutele de milioane de euro furate de la stat”
„Sute de milioane de euro furate de la statul român trebuie să fie recuperate de Fisc și readuse în bugetul public, ca urmare a sentințelor judecătorești. Acești bani, odată reintrați în posesia statului, ar trebui să producă. Cel mai bun lucru pe care-l putem face cu ei este să creăm un fond național, din care statul să acorde granturi nerambursabile pentru tinerii până la 30 de ani, care vor să-și dezvolte o afacere”, a scris Alina Gorghiu sâmbătă pe Facebook.
Liderul PNL mai spune că, în prezent, tinerii nu au acces la credite bancare, iar salariile sunt rareori suficiente pentru a porni o afacere. „În felul acesta, lupta anticorupție poate să-și îmbogățească funcția socială.
România are nevoie de o nouă generație de antreprenori și are nevoie de tinerii ei aici, acasă. Totul e ca instituțiile să-și facă treaba și să recupereze banii furați”, a mai declarat copreședintele PNL.