Prima pagină » Știri politice » Gorghiu, atac virulent la Dăncilă: Și-a înscenat singură un drum pe la DNA ca să se victimizeze

Gorghiu, atac virulent la Dăncilă: Și-a înscenat singură un drum pe la DNA ca să se victimizeze

Gorghiu, atac virulent la Dăncilă: Și-a înscenat singură un drum pe la DNA ca să se victimizeze
Senatorul PNL Alina Gorghiu o acuză pe Viorica Dăncilă că și-a înscenat un drum la DNA pentru a se putea victimiza. Liberalul a afirmat că prestația unui candidat la prezidențiale nu se judecă după numărul de broșe pe care le deține, ci după ce știe să facă.

„Prestația unui candidat nu se judecă în funcție de câte ore stă pe tocuri în fața jurnaliștilor, nu se judecă nici măcar în funcție de câte broșe și ceasuri scumpe are și uită să le treacă în declarația de avere. prestația unui candidat se evaluează în funcție de ce știe, cât știe și de ce poate să aducă bine pentru România normală. Tupeul pe care îl au contracandidații noștri de la PSD, echipa lor de campanie este fără limite. Astăzi, de exemplu, Viorica Dăncilă și-a înscenat singură un drum pe la DNA ca să se victimizeze. A prezentat bilanțul guvernrii, iar când a venit vorba de 10 august a spus că a fost în concediu, nici măcar nu și-a cerut scuze”, a spus Alina Gorghiu, în Galați.

DNA a anunțat, joi, că Viorica Dăncilă, candidat la prezidențiale, nu va fi citată pentru audiere, subliniind că informațiile din spațiul public potrivit cărora fostul premier va ajunge în fața procurorilor sunt false.

„Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public care acreditează ideea că un candidat la Președinția României urmează să fie citat la DNA, în data de 22 noiembrie 2019, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că toate aceste informații sunt false”, transmite DNA, printr-o dezmințire transmise presei.

Precizările vin după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Viorica Dăncilă urmează să fie citată de procurori pentru a fi audiată.

Autor

Citește și