„Ar trebui să ne oprim cu telenovela justiției televizate", e de părere Alina Gorghiu, care susține că ministrul Justiției poate să facă o evaluare a șefilor de Parchete, dar asta nu înseamnă că are și pârghiile necesare pentru a-i revoca. Fostul lider liberal a vorbit și despre conflictul Ponta-Dragnea, catalogându-i ca „două nuci tari" care se luptă pentru putere într-un „scandal controlat" care va dura. Despre posibili candidați la președinția partidului, Gorghiu arată că figurile noi precum Bolojan, Bușoi sau Săftoiu ar ajuta formațiunea să renască, dar susține că pe ea nu o interesează deloc persoana aflată în cursă, ci programul pe care îl propune liberalilor și echipa din spatele ei.
„Ar trebui să ne oprim cu telenovela justiției televizate. Ar trebui să ne ocupăm mult mai mult de subiecte care sunt pe agenda publică. Mă desprind de idea că ministrul Justiției are pârghii pe revocarea șefilor de Parchete. Sunt de acord că are pârghii pentru a face o evaluare și pentru a trage concluzii asupra managementului instituțional”, a spus Alina Gorghiu despre discuțiile care au loc în aceste zile la Ministerul Justiției în ceea ce privește prestația șefilor instituțiilor judiciare. Întrebată dacă este de părere că, în cazul în care se discută despre înlocuirea acestora, ar putea apărea noi proteste, fostul lider al PNL a răspuns că pot apărea proteste pentru „orice” și a constatat că „ societatea românească în ultima vreme este foarte sensibilă la tot ce înseamnă justiție”, dar a refuzat să facă mai multe comentarii, pentru că „poate o acuză cineva că a încurajat protestele”.
Gorghiu a vorbit și despre conflictul Ponta-Dragnea, catalogându-i ca „două nuci tari” care se luptă pentru putere într-un „scandal controlat” care va dura. „Cu privire la polemica asta dintre Dragnea și Ponta, sunt doi oameni politici în conflict, două nuci tari în PSD în momentul acesta, care nu cred că-și dispută altceva decât puterea în interiorul partidului. Este un scandal controlat, servit în doze mici, de lungă durată, nu cred că vom afla informații semnificative. Victor Ponta nu o să plece din PSD, eu citesc in spatele demisiei un fel de ‘nu mă lăsați să plec'”, a mai spus aceasta.
Despre candidații la președinția partidului, Alina Gorghiu este de părere că oameni precum Bolojan, Bușoi, Săftoiu, „sunt oportuni, ar deschide partidul, ar ajuta la revirimentul partidului, sunt oameni pein care ar putea renaste PNL. Cred că amandoi candidații sunt oameni de caracter, care au experiență în spate, însă pe mine nu mă interesează deloc persoana, ci proiectul propus pentru PNL și, cel mai important, echipa. E nevoie de oameni cu pricepere,cu experiență, o să fiu alături de ei, indiferent care va fi alegerea pentru președinte”