Gorghiu, despre soluția lui Ponta la Codul Fiscal: Pleci în Opoziție, pleci în Turcia
Gorghiu a spus, la postul public de televiziune, că a văzut o „polemică destul de agresivă” în aceste zile pe tema Codului Fiscal și a precizat că președintele nu a respins legea, ci doar a cerut, potrivit Constituției, reexaminarea actului normativ, pe baza mai multor argumente care țin de sustenabilitatea măsurilor de reducere a taxelor și impozitelor.
Întrebată care ar fi soluția de ieșire din această situație, având în vedere variantele avansate până acum, respectiv asumarea răspunderii sau emiterea de ordonanțe de urgență, liderul liberal a spus: „Soluția este una foarte simplă: pleci în Opoziție, pleci în Turcia, unde vrei și lași un guvern care are deja toate soluțiile cuprinse într-un program de guvernare”.
Ea a mai spus că PNL a fost adeptul relaxării fiscale, amintind că este partidul care a impus cota unică de 16%, dar și reducerea TVA la 19%, acestea fiind lucruri pe care liberalii continuă să le susțină, dar este nevoie de garanții că aceste măsuri nu vor afecta ținta de deficit bugetar, măsuri cum ar fi reducerea evaziunii fiscale sau restructurarea companiilor de stat.
Gorghiu a mai acuzat guvernul că nu a dat dovadă de „atitudine constructivă” și a insistat asupra faptului că premierul ar trebui să-și angajeze juriști care să știe carte.
Liderii coaliței sunt de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament, a anunțat președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, precizând că „modalitatea de soluționare” a acestei chestiuni, în urma retrimiterii legii spre reexaminare, va fi comunicată de premierul Victor Ponta, care nu a participat luni la ședința Coaliției, fiind la control medical, în Turcia.