Gorghiu: Domnul Ponta ar fi putut să nu rateze o bună ocazie de a fi gentleman

Publicat: 08 03. 2015, 15:37

Alina Gorghiu a taxat pe Facebook mesajul pe care l-a primit ieri de la premierul Ponta. 

„Dl Ponta ar fi putut să nu rateze o bună ocazie de a fi gentleman, dacă s-ar fi limitat la clasicul «La mulți ani», cu ocazia zilei de 8 martie”, a scris Gorghiu, care într-o altă postare, spune că le dorește femeilor să aibă „mereu încredere” în ele și „niciun vis” să nu li se pară „imposibil de împlinit”.

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, i-a urat, sâmbătă, în discursul susținut la Romexpo, în fața femeilor social-democrate, mult succes co-președintelui PNL, Alina Gorghiu, el ținând să-i adreseze și urarea de a nu deveni „pedelistă”.

„Fiindcă veni vorba de politică și de femei, vreau să le mulțumesc colegelor noastre de la alte partide care sunt prezente aici. Vreau să-i urez mult succes – cu toată convingerea spun lucrul ăsta – unei colege a noastră de USL, Alina Gorghiu, care acum este președinta PNL și aș vrea să-i urez să nu devină pedelistă tocmai pentru că mi-aduc aminte foarte bine cum am luptat împreună împotriva abuzurilor, împotriva nedreptăților, cum am crezut împreună că (…) dialogul, respectul și civilizația trebuie să înlocuiască scandalul, bădărănia, insultele și acuzele pe care le-am avut timp de zece ani”, a spus Ponta, în discursul său.