Prima pagină » Știri politice » Gorghiu nu vrea „să-i forțeze mâna” lui Cioloș, dar l-ar vedea premier din toamnă: Mingea este în terenul său acum

Gorghiu nu vrea „să-i forțeze mâna” lui Cioloș, dar l-ar vedea premier din toamnă: Mingea este în terenul său acum

Gorghiu nu vrea „să-i forțeze mâna
Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat marți că potrivit unui sondaj comandat de PNL, electoratul vede „o foarte mare compatibilitate între PNL și premierul Dacian Cioloș'', afirmând că mingea este în terenul actualului șef al Executivului. Liderul liberalilor a precizat că există „discuții tehnice" referitoare la posibilitatea ca PNL să preia în programul de guvernare politici asumate de Guvernul Cioloș, dar că nu dorește să „forțeze mâna" nimănui.

„Percepția publicului (potrivit sondajului comandat de PNL-n.r.) este următoarea: partidul care susține cel mai puternic cabinetul Cioloș este PNL. De asemena, electoratul vede o foarte mare compatibilitate între PNL și premierul Dacian Cioloș pe care și l-ar dori în continuare prim-ministru”, a afirmat președintele PNL, întrebată în ce stadiu sunt discuțiile cu Dacian Cioloș, în contextul declarației lui Iohannis.

Alina Gorghiu a mai spus că „mingea este în terenul lui Dacian Cioloș acum”.

Întrebat dacă au mai fost discuții pentru ca PNL să preia în programul său de guvernare politici ale Guvenului Cioloș așa cum a afirmat, Gorghiu a susținut că „discuții tehnice există”.

„Eu nu pot să forțez mâna nimănui, nici nu îmi doresc acest lucru. Fiecare decide pentru sine și decide și momentul în care este cazul să comunice ceva public”, a adăugat ea.

În urmă cu o săptămână, liderul liberalilor spunea că nu vrea ca premierul Dacian Cioloș să se înscrie „acum” în partidul său întrucât „ar însemna să-și încalce cuvântul de onoare”, și astfel nu l-ar mai aprecia. În schimb, Gorghiu nu ar exclude o eventuală prezență a premierului „într-o formulă viitoare de guvernare”. 

„Nu l-aș mai aprecia pe Dacian Cioloș dacă ar intra în PNL acum pentru că ar însemna să-și încalce cuvântul de onoare”, a afirmat Alina Gorghiu, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate.
 
În acest context, liderul liberal a ținut să precizeze că Cioloș a declarat, în momentul în care a preluat mandatul de premier, că nu se va înrola într-un partid și că-și va păstra echilibrul față de toate partidele, iar dacă ar face altfel, ar avea multe de pierdut, inclusiv echilibrul.
 
„Nu vreau să se înscrie în PNL, dar s-ar putea găsi într-o formulă viitoare de guvernare dacă ne compatibilizăm proiectele”, a adăugat Alina Gorghiu, subliniind că este prematur să spună ce decizie va lua în luna octombrie.
 
Totodată, Gorghiu a susținut că nu sunt miniștri tehnocrați pe listele PNL. Totuși, până se închid listele PNL pentru alegerile parlamentare, Gorghiu a precizat că „e posibil ca vreun coleg într-o filială județeană să aibă discuții cu vreun ministru” și că nu spune nu” la nimic.

 

Citește și