Grapini, despre dezbaterea lui Iohannis: Viorica Dăncilă nu ar trebui să meargă, s-a vulnerabiliza
Europarlamentarul Maria Grapini consideră că prin refuzul unei dezbateri cu Viorica Dăncilă, președintele Klaus Iohannis va pierde din încrederea populației.
„Eu spun că nu a refuzat-o pe doamna Dăncilă, a refuzat românii. Foarte mulți români doreau, așa e în democrație, ca în turul doi (…), oamenii pentru a se decide, pentru că nu au decât două alternative sau cea de a sta acasă, au dorit dezbatere între cei doi. Domnul Iohannis nu a procedat corect în raport cu cetățenii și va pierde cel puțin din încredere și din imagine”, a declarat la RFI maria Grapini
Întrebată dacă Viorica Dăncilă ar trebui să meargă la dezbaterea de marți a lui Klaus Iohannis, eurodeputata a răspuns: „În opinia mea, nu. Principial, eu nu mă duc unde nu sunt invitată, este clar declarată o întâlnire închisă și în al doilea rând, n-ar avea ce să facă, nici n-ar câștiga puncte, pentru că se vulnerabilizează, se duce într-o întâlnire unde au fost aleși bob cu bob cei care sunt pro-Iohannis”.
Ea a susținut că nu PSD a refuzat dialogul instituțional cu președintele Klaus Iohannis, ci șeful statului a făcut acest lucru.
„Păi, putem să spunem și invers, președintele a refuzat dialogul instituțional. Să ne amintim de perioada președinției (UE-n.r.). Prima afirmație a președintelui a fost că acel Guvern nu poate să ducă președinția, de am ajuns de râsul lumii, încât Finlanda s-a oferit să preia președinția. Pe toată durata președinției, n-a vrut să colaboreze, iată, n-a fost invitată doamna Dăncilă la summit-ul de la Sibiu (…). Apoi, numirea miniștrilor, înlocuirea miniștrilor, foarte multe legi importante, nepromulgate, trimise la CCR, timp pierdut”, a conchis Grapini.
Viorica Dăncilă a afirmat că încă are dorința de a participa la o dezbatere cu prezidențiabilul PNL Klaus Iohannis și ia în calcul varianta de a se prezenta la dezbaterea organizată de prezidențiabilul PNL marți.
„Îi văd așa de speriați, încât nu știu ce să zic. Am văzut astăzi numai pentru faptul că aș putea merge acolo, au venit purtătorii de mesaje ai domnului Iohannis și au jignit, au venit cu un atac. E ceva care cred că nu a fost întâlnit în România de la Revoluție încoace. Vom analiză. Luăm în calcul ambele variante”, a conchis Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, la Ploiești, răspunzând unui întrebări din partea jurnaliștilor, că Viorica Dăncilă nu va fi primită la dezbaterea de marți, dacă aceasta va merge la BCU.