Ministrul Maria Grapini a declarat, într-o conferință de presă la Arad, că în acest moment străinii pot cumpăra fără restricții terenuri în România, pentru că nu există în vigoare condiții suplimentare, după ce legea care le dădea românilor drept de preempțiune a fost respinsă de președintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„De la 1 ianuarie 2014 au expirat cei șapte ani în care în România nu puteau fi cumpărate terenuri decât de persoane juridice, nu și de persoane fizice din alte țări. Acum când vorbim, orice cetățean, din orice țară, dacă vine și identifică un teren și se înțelege cu proprietarul, îl poate cumpăra fără niciun alt aviz (…) Există un vid legislativ de aproximativ o lună. Nu există în vigoare o altă lege care să pună și alte condiții, până cel mai devreme în 10 februarie, când pot să intre în plen comisiile să lucreze, legea fiind returnată, trebuie refăcută”, a declarat Grapini.
Ministrul a spus că „ideea legii respinse a fost atât să existe acest drept de preempțiune pentru români și pentru stat, cât și să se încerce o compactare a terenurilor”.
„Luna aceasta nu știu câți (cumpărători – n.r.) o să vină, dar înțeleg că și prețurile au crescut în această perioadă. Nu am constatat personal că ar veni foarte mulți”, a declarat Grapini.
Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piața funciară, astfel încât cetățenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricții terenuri agricole.
Președintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, marți, reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetățenii europeni.
Președintele menționa în cerere faptul că articolul. 2 alineat (2) stabilește că „prevederile prezentei legi se aplică cetățenilor români, respectiv cetățenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE)…” și „persoanelor juridice având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE)”.
„Această reglementare nu este clară, întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică și persoanelor juridice având naționalitatea română sau numai persoanelor juridice având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române”, se preciza în cerere, adăugându-se că această mențiune „este utilă deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil și previzibil”.
Cetățenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de președintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempțiune la achizița terenurilor, declara agenției MEDIAFAX, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Lucrăm la lege și sperăm să fie aprobată cât mai curând. Prevederile privind liberalizarea pieței funciare din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dată de la care străinii sunt liberi să cumpere teren în România. În absența legii, românii nu au drept de preempțiune la cumpărare”, spunea Constantin. El spunea că legea va fi modificată astfel încât să fie aprobată cât mai repede.