Grapini va fi retrasă de PC din Guvern pentru a candida la europarlamentare
Maria Grapini va fi retrasă de Partidul Conservator din postul de ministru delegat pentru IMM și Turism pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai, urmând să părăsească Guvernul cel mai târziu în luna martie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Decizia va fi anunțată joi, în ședința Biroului Permanent al Partidului Conservator, au menționat sursele.
Președintele partidului, Daniel Constantin, și Maria Grapini nu au putut fi contactați până la transmiterea știrii.
Partidul Conservator va propune o altă persoană pentru poziția de ministru delegat pentru IMM, mediu de afaceri și turism.
Maria Grapini ocupă postul de ministru din decembrie 2012.
Ea a absolvit Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Textile, specializarea „Tehnologia Mecanică a Filării și Țeserii”.
Până în anul 1989 a lucrat la I.T.Garofița Timișoara.
În septembrie 1989 a devenit inginer șef la fabrica de confecții „13 Decembrie” din Timișoara. Din ianuarie 1990, a fost director general al Pasmatex Timișoara, iar din 1998 este acționarul principal al grupului de firme Pasmatex.
Maria Grapini a fost președintele Asociației Femeilor Antreprenor din România, președintele Federației Patronale din Industria Ușoară, vicepreședinte UGIR 1903 și membru în Consiliul Național al Exportatorilor.
Totodată, din 2006, Grapini este președintele organizației județene Timiș a PC și vicepreședinte la nivel național al Partidului Conservator.