„O să am o discuție cu dânsul în seara asta sau mâine după masă, iar după ședința de guvern, mâine după masă, voi anunța ce decizie am luat. (…) Decizia mea e luată, o să vedeți mâine. Hai să facem lucrurile, iarăși citez din clasici în viață, pas cu pas, să facem lucrurile etapă cu etapă. Dorsc să am o discuție fie astăzi după amiază, fie mâine dimineață, Decizia mea rămâne aceeași, dar vreau să am o discuție și legată de ceea ce a decis Curtea Constituțională astăzi”, le-a spus Grindeanu jurnaliștilor după votul privind moțiunea de cenzură.
Premierul a specificat că vrea mai întâi să înțeleagă foarte bine ce s-a întâmplat, că așteaptă și termenul de la CCR de mâine, atunci când va fi dezbătută sesizarea Avocatului Poporului, dar a subliniat că nu e vorba doar de persoana lui Florin Iordache, pentru că în această privință a fost destul de clar.
„Aici nu e vorba doar de persoana domnului Iordache. De exemplu, referitor la decizia CCR, vreau să ajung să înțeleg foarte bine ceea ce s-a întâmplat astăzi, înțeleg că și mâine e un termen deosebit de important la Curte, dincolo de persoana domnului ministru, pentru că aici cred că am fost clar, vă spuneam ce se întâmplă”, a explicat Grindeanu.
Sorin Grindenu a recunoscut că a avut discuții cu liderii politici și că unii dintre aceștia și-au spus punctele de vedere, pentru că, până la urmă, este un guvern politic și vin momente în care fiecare trebuie să ia niște decizii: „Este un guvern, așa cum să spuneam, cred, și la învestitură, politic. Dar există momente în care fiecare dintre noi trebuie să luăm decizii. Eu am avut discuții cu liderii politici, de asemenea liderii politici și-au spus unii dintre ei punctele de vedere. Rămâne valabil ceea ce v-am spus și ieri și alaltăieri, și anume această primă discuție pe care o aștept din partea domnului Iordache, de data asta mai mult și pe ceea ce s-a întâmplat, pe decizia CCR, ce se va întâmpla și mâine, dar, vă spun, decizia rămne neschimbată”.
Prim-ministrul a vorbit încă o dată despre faptul că Executivul este deschis la dialog și a asigurat că pe subiectele sensibile, așa cum este justiția, lucrurile nu se vor mai desfășura ca până acum, dar nu a negat că guvernul pe care îl mai conduce va mai uza de pârghiile ordonanțelor de urgență pentru că „uneori chiar e nevoie de ordonanțe de urgență”.
„Mai mult decât a reafirma faptul că pe tot ceea ce înseamnă subiecte sensibile, așa cum e justiția, lucrurile nu o să se desfășoare așa. (…) N-am spus că nu vor mai fi, n-am inventat noi, uneori chiar e nevoie de ordonanțe de urgență. Am spus că pe probleme sensibile, cum e justiția, poate pe domeniul fiscal… Am spus și am recunoscut că atât timp cât iei o decizie care scoate oamenii în stradă, să protesteze, chiar dacă fondul e corect, e clar că decizia ta, nu e corectă, de asta am și abrogat. Atunci când se provoacă asemenea mișcări de stradă, chiar dacă poate fondul problemei e, poate, corect, nu poți să faci altceva decât să retragi”, a încheiat Grindeanu.