Grindeanu, despre „cea mai importantă misiune economică” trimisă de americani la București: Nu avem un „to do list”, spre supărarea unora
„Feedback-ul pe care-l avem este unul foarte bun, ceea ce ne face optimiști. Nu avem niciun „to do list”, contrar a ceea ce sperau unii. Același material l-a primit și Guvernul Grindeanu și a fost transmis și Administrației Trump pentru îmbunătățirea și întărirea relațiilor economice dintre România și SUA. A fost cea mai importantă misiune economică și asta nu o spun eu, au spus-o dânșii. Este cea mai importantă misiune economică pe care americanii au trimis-o în România, în ultimii ani. Rostul acelei scrisori e pentru întărirea și accelerarea acestor procese de întărire a relațiilor economice”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, joi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria, întrebat de jurnaliști despre „foaia de parcurs” înmânată de președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), Eric Stewart.
Premierul a subliniat că își dorește întărirea parteneriatului strategic și din punct de vedere economic cu SUA.
„Pentru aceasta, cei care au venit ieri, împreună cu noi, avem multe planuri comune pe viitor, împreună cu dumneavoastră, și cred că putem să ajungem împreună la întărirea acestui parteneriat strategic”, a adăugat Grindeanu.
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu o delegație a Consiliului de Afaceri Americano-Român, formată din reprezentanții a 12 companii americane, la întrevedere participând și ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.
„Azi am avut o întâlnire cu Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO), o întâlnire cu 12 dintre cele mai puternice companii americane. Dl Stewart și ambasadorul, ES Klemm, mi-au spus că e cea mai puternică delegație economică care a fost prezentă în acești ani în România, ceea ce ne face optimiști pentru viitor. Nu a fost o întâlnire de curtoazie și nu asta am urmărit nici noi, nici cei cu care ne-am întâlnit la această discuție. Am discutat lucruri concrete, proiecte concrete pe care putem să le dezvoltăm și pe care le vom dezvolta în anii viitori”, declara, miercuri, Sorin Grindeanu.
La rândul său, Eric Stewart, președintele AMRO, a spus că speră ca relația economică dintre România și SUA să ajungă „la fel de bună ca cea politică”.
„România are multe avantaje competitive. Cele mai notabile țin de educație. Unul din elementele preferate se referă la sentimentele pozitive și abordarea pe care o aveți față de SUA”, a afirmat Eric Stewart.
Stewart a oferit premierului o „foaie de parcurs” conținând prevederi cu privire la statul de drept, transparență și eficiență.
„Statul de drept, transparența și eficiența sunt părți extrem de normale în a face afaceri pentru ca prioritățile să fie focusate clar în cazul ambelor guverne. În trecut guvernul american a lucrat îndeaproape cu guvernul român pe toate aceste chestiuni, am văzut foarte multe progrese, iar companiile noastre sunt încrezătoare de faptul că atunci când fac afaceri în România totul va fi corect, legal și transparent. Această misiune de afaceri care a fost prezentă aici este cea mai mare misiune de afaceri adusă vreodată în România. Aceste companii sunt foarte entuziasmate de ce se întâmplă aici”, a declarat Eric Stewart referitor la încrederea companiilor americane în mediul din România.