Premierul Sorin Grindeanu a fost întrebat, la întâlnirea pe care a avut-o duminică seară la Guvern, cu câțiva jurnaliști de televiziune, despre lista consilierilor și secretarilor de stat din subordinea sa, pe care Gândul a publicat-o astăzi și care arată că mai mulți dintre aceștia provin sau au legături cu SRI, însuși șeful său de cabinet fiind un fost angajat al DGIPI, serviciul secret al MAI.
Grindeanu a arătat că în timpul mandatului său de ministru al Comunicațiilor, dar și la Guvern, a avut „o relație instituțională cu SRI”. Premierul a încercat să acrediteze ideea că cea mai mare parte a oamenilor prezentați de Gândul se aflau deja angajați la Guvern, lucru care nu este adevărat.
„80% din acea listă era aici. 80% dintre cei pe care i-a dat Gândul erau aici funcționari de foarte mult timp”, a spus Grindeanu. Cu toate că există persoane din lista secretarilor și consilierilor de stat sau a consilierilor acestora care lucrau deja la Guvern, situația stă mai degrabă invers: cea mai mare parte a acestor oameni au venit sau au revenit în aparatul de lucru al Guvernului în timpul mandatului lui Sorin Grindeanu.
„Eu am vorbit cu 3 oameni, consilierii mei personali, nu ce și-au luat fiecare. Cu fostul meu șef de cabinet de la Timișoara, pentru că șeful de cabinet e unul în care trebuie să ai încredere. De asemenea, cu Marius Nica, fostul meu coleg de Guvern, și l-am rugat să vină alături de mine, un specialist extraordinar de bun pe fonduri europene și tot ce înseamnă mecanisme… De asemenea aveam nevoie de un om, având în vedere tot ce înseamnă provocări pe tot ce înseamnă IT și cybersecurity, de un om extrem de bun pe acest domeniu: IT, cybersecurity, configurație guvernamentală din acest punct de vedere. În perioada când eram ministrul Comunicațiilor, am avut relații instituționale, legături cu instituții de același tip, cum ar fi la SRI Centrul de cybersecurity (Centrul CYBERINT – n.r.). Cel care era responsabil și care ținea legătura era acest consilier. L-am rugat să vină și este un foarte bun specialist în IT”, a explicat Sorin Grindeanu, înainte ca discuția pe această temă să fie întreruptă de prezentatoarea tv Denise Rifai.
Din explicația relativ vagă a premierului Sorin Grindeanu, reiese că persoana provenită din SRI la care s-a referit ar fi colonelul SRI în rezervă Eugen Gabriel Mazilu, fostul director adjunct al Centrului Național CYBERINT de la SRI. Mazilu este expert în securitate cibernetică și a colaborat, înainte de a veni la Guvern, și cu firma Q East Software din București, producătoare și distribuitoare de software, reparații echipamente de comunicații. Firma este deținută de Marius Sticlaru și de Tiberiu Lorenzio Leta. Au dezvoltat un software de securitate IT, Smart Investigator. Cei doi sunt conducătorii Camerei de Comerț România-Coreea.
Sorin Grindeanu nu a explicat însă și necesitatea de a-și întări cancelaria cu alți doi foști ofițeri SRI: Gabriel Stătescu, consilier de stat, general SRI în rezervă, fostul șef al Direcției Comunicații și Tehnologia Informației, trecut în rezervă în 2017, după eliminarea lui Florian Coldea de la conducerea SRI, din cauza scandalului cu Sebastian Ghiță, precum și Florin Cristian Vidu, consilier încadrat la SGG, care vine tot de la SRI, de la Direcția Comunicații și Tehnologia Informațiilor, care a fost condusă de generalul Gabriel Stătescu.
Alexandru Chirilă este directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, din martie 2017. Este fost consilier al lui Grindeanu de pe vremea când era șef al CJ Timiș, iar anterior a fost consilierul lui Nicolae Robu la Primăria Timișoara. Între 1996 și 1997 a lucrat la DGIPI („Doi și-un sfert”), biroul din Timișoara al serviciului secret al MAI, pe informații economice și bancare. La CJ Timiș a venit ca expert în 2009, de la firma Neag Group (firmă de materiale lemnoase a omului de afaceri timișorean Ioan Neag), unde era director general adjunct și a fost și administrator la Sinteza SA din Oradea, firmă de produse chimice privatizată în 2006. Între 2006 și 2007 a fost subprefect de Timiș, iar între 2001 și 2005 a lucrat la Prefectură ca secretar general. Între 1989 și 1991 a lucrat ca inginer la Institutul Politehnic Traian Vuia din Timișoara. În cv-ul său urmează o pauză până în 1995, când apare ca director economic la Politehnica Timișoara.
Chirilă deține în conturi aproape 400.000 de euro cash. Soția lui, Claudia Chirilă, este avocat. Toate imobilele sunt pe numele soției, inclusiv o casă de vacanță în Italia achiziționată în 2017. Dețin trei mașini, Mercedes, BMW X5 și Chrysler. Soția sa a avut trei contracte de reprezentare juridică cu Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, în perioada cât Chirilă era la CJ Timiș. În 2007, a vândut 10 hectare de teren agricol pe care a încasat 1,3 milioane euro, conform declarațiilor de avere.
Marius Nica, consilier de stat: are 36 de ani și a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreședintelui PSD Rovana Plumb. Nica a absolvit Academia Națională de Informații în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare și psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofițer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL. Din 2008 ajunge lângă Rovana Plumb, pe post de consilier europarlamentar, apoi din 2012 ca director de cabinet la Ministerul Mediului. Rămâne cu Rovana Plumb, ca secretar general adjunct al ministerului Mediului, apoi o urmează la Ministerul Muncii, între 2014 și 2015, pe post de secretar de stat. Victor Ponta îl pune ministru în guvernul său. În 2016, Dacian Cioloș îl menține în Ministerul Fondurilor Europene, ca secretar general. Soția sa, Sorina Nica, lucrează la SRI (UM 0472).