Grindeanu, ironii pe seama PNL: Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostași galbeni care se visează a fi brokeri de putere

Publicat: 24 08. 2024, 13:21
Actualizat: 24 08. 2024, 13:23

This browser does not support the video element.

„Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostaș galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România”. Este afirmația prim-vicepreședintelui PSD, Sorin Grindeanu, la Congresul de alegere a noii conduceri a partidului.

Se pretind un fel de roi de harnic de albine care dau miere, dar de fapt, nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt, nu niște albine, sunt de fapt, niște viespi care își fac cuibul în casele altora și încearcă să-i alunge pe locuitorii de drept, așa ziși ostași, care vor să ne facă să credem că sunt providențiali, apostolici și scriitori de succes, afirmă Grindeanu, de pe scena Congresului.

În realitate, sunt doar niște impostori, specialiști în politici parazitare, continuă ministrul Transporturilor atacurile la adresa partenerilor de guvernare.

Ca orice parazit, încearcă să ucidă încet, nemilos, cu viclenie, gazda care i-a ținut în viață. Ei vor doar prin niște tumbe politice să găsească un alt organism pe care să-l paraziteze. Le transmit și le transmitem azi cu toții, de aici, atât!

Noi ne-am cam săturat. Să facă bine să-și plimbe batistuțele în afara politicii din România, Încheie Grindeanu.

CITEȘTE ȘI: