Grupul antiAntonescu de la PNL sector 2 își pregătește transferul în tabăra lui MRU. Dan Cristian Popescu: „Este una dintre opțiuni”
Tras pe linie moartă de Crin Antonescu, fostul lider al filialei PNL sector 2, Dan Cristian Popescu, și-a anunțat astăzi demisia din PNL, reclamând că partidul „a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om”. Potrivit unor surse din partid, Popescu va fi urmat de alți membri ai filialei, intenția fiind să se alăture fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care mâine oficializezeză preluarea partidului Forța Civică, parte a alianței de dreapta, alături de PDL.
„PNL a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om, Crin Antonescu”, a declarat Popescu, pentru gândul, precizând că în ultima vreme linia impusă de actuala conducere a partidului s-a îndepărtat de valorile și principiile liberalismului. „Doctrina PNL se rezumă acum la „Jos Băsescu””, a adăugat el.
El a apreciat că „este posibil” ca gestul său să fie urmat și de alți colegi de ai săi de partid, susținând că majoritate membrilor filialei au păreri asemănătoare lui.
Întrebat dacă intenționează să i se alăture lui Mihai Răzvan Ungureanu, Popescu a spus că aceasta „este una dintre opțiuni”, însă ia în calcul și să se manifeste politic ca ca independent. El a precizat că, până în acest moment, nu a avut o discuție concretă cu fostul premier în privința unei colaborări politice.
Cu toate acestea, pe blogul personal, Dan Cristian Popescu, scrie că speră să se reîntâlnească cu „liberalii de valoare” într-o construcție politică de dreapta.
„Am convingerea că va veni momentul când mă voi reîntâlni cu liberalii de valoare, oameni cu greutate sau simpli membri, acolo unde ne este locul: pe partea dreaptă a spectrului politic, într-o construcție care respectă libertatea, democrația și legile țării”, susține fostul lider al filialei PNL sector 2.
La începutul lui aprilie, Dan Cristian Popescu a fost înlocuit de la șefia PNL sector 2, în aceeași ședință în care președintele liberalilor din București, Andrei Chiliman, a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu. Crin Antonescu a susținut că Popescu a acreditat ideea că este candidatul la primăria sectorului 2, îngreunând negocierile din USL în privința impunerii candidaturii lui rareș Mănescu la sectorul 6. La rândul său, Popescu a spus că a fost înlocuit fără motiv, fiind victima unui troc între PNL și PSD care avea ca scop câștigarea primăriei de către Neculai Onțanu de la UNPR, formațiune care acum a făcut alianță cu social-democrații.
Mesajul lui Ungureanu către liberalii nemulțumiți
Mihai Răzvan Ungureanu le-a transmis astăzi un mesaj liberalilor nemulțumiți de Crin Antonescu să se alăture platformei forțelor de dreapta.
„PNL este un partid care are un număr impresionant de membri care consideră că liberalismul trebuie să se găsească în dreapta, nu într-un mariaj de circumstanță. Cunosc mulți liberali care descoperă azi improprietatea conducerii”, a spus MRU, la Money Chanel.
Fostul premier a adăugat că „o bună parte dintre membrii PNL au ce căuta într-o platformă în care să se reunească forțele de dreapta”.
Mihai Răzvan Ungureanu a apreciat că direcția politică impusă de Crin Antonescu în PNL aduce deservicii partidului, iar liberalii vor avea cu atât mai mult de pierdut cu cât se vor „trezi” mai târziu.
„PNL i-a dat domnului Antonescu o mașină de curse la cheie. Domnul Antonescu s-a suit în mașină, a băgat cheia în contact și a apăsat pe accelerație. În față un zid. A intrat direct în zid. (…) Pe 9 decembrie, indiferent de scorul USL, PNL va lua mult mai puțin decât speră acum. Trezirea din beția puterii va fi mult mai scumpă”, a spus Ungureanu.