Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost sulimentat cu 100 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru lucrările efectuate de primării în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Alocarea banilor a fost decisă, miercuri, de Guvern.
Decontarea sumelor va fi efectuată pe baza documentelor justificative transmise de unitățile administrativ-teritoriale.
Legea finanțelor publice locale stabilește că bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului sunt repartizați unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, dar numai pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar.
Guvernul a aprobat însă o derogare de la această lege.