Guvernul alocă 500 milioane de lei pentru înnoirea Parcului naţional de TRACTOARE şi maşini agricole autopropulsate

Publicat: 16 10. 2024, 12:00
Actualizat: 16 10. 2024, 12:16

This browser does not support the video element.

Guvernul are pe agenda ședinței de miercuri un act normativ pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. 

Schema de ajutor are o valoare totală de 500 milioane de lei.

Susținem producătorii agricoli care doresc să achiziționeze tractoare cu finanțare din Fondul de Mediu. Avem 500 de milioane de lei bugetați pentru această măsură, iar acum fondurile vor putea fi aprobate fără încheierea contractelor de finanțare. De acum înainte, e suficientă doar aprobarea din partea Comitetului de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței.

Scopul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate îl constituie
îmbunătăţirea calităţii mediului prin achiziționarea de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, noi, mai puţin poluante.

În cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate se finanțează proiecte pentru protecţia mediului constând în achiziţionarea tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, noi, mai puţin poluante.

CITEȘTE ȘI: