GUVERNUL aprobă finanțarea pentru legătura rutieră dintre Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Henri Coandă

Publicat: 14 11. 2024, 15:08
Actualizat: 14 11. 2024, 15:10

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că Guvernul a aprobat finanțarea pentru construcția drumului de legătură între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă. Investiția, în valoare de peste 560 de milioane de lei, este finanțată din fonduri europene și este estimată să fie finalizată în 2 ani și jumătate.

Marcel Ciolacu a transmis că Guvernul continuă şi investiţiile în infrastructură.

Asigurăm finanţarea pentru legătura rutieră între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Această investiţie de peste 560 de milioane de lei, finanţată din bani europeni, va fi gata în 2 ani şi jumătate. Este un proiect firesc şi necesar pentru a atinge un standard european în acest sens, a explicat premierul Ciolacu.

Sorin Grindeanu a transmis că în ședința de Guvern au fost aprobați indicatorii tehnico-economici necesari construirii drumului de legătură între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă. Valoarea proiectului este de 562,39 milioane lei (inclusiv TVA).

Acest drum nou va suplini capacitatea DN1 pentru accesul transportatorilor de persoane și de mărfuri în zonă. Drumul va avea o lungime de 2,55 km și profil de drum expres.

Valoarea totală alocată astăzi acestei investiţii este de 562,39 milioane lei (inclusiv TVA), iar durata de construcție va fi de 30 luni. Suma va fi asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, a transmis ministrul Transporturilor după ședința de Guvern.


CITEȘTE ȘI: 

Sorin Grindeanu: Astăzi au fost plantaţi primii COPACI, aproximativ 16.000 de arbori, în zona Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0)

EXCLUSIV. Când se va finaliza Autostrada de Centură din jurul Bucureștiului | VIDEO