Prima pagină » Știri politice » Guvernul ar putea adopta hotărârea înființării FONDULUI SUVERAN DE INVESTIȚII

Guvernul ar putea adopta hotărârea înființării FONDULUI SUVERAN DE INVESTIȚII

Cele mai importante știri ale dimineții

Executivul ar putea adopta la ședința de Guvern de astăzi un proiect de hotărâre pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții, potrivit celor declarate de Liviu Dragnea. Pe ordinea de zi a reuniunii nu figurează un astfel de act normativ.

„Da, săptămâna asta sau cea viitoare. Ne-au prezentat o formă în coaliție. Cu cât mai repede cu atât mai bine”, a afirmat Liviu Dragnea, luni, la Parlament, întrebat despre subiect.

Loteria Română și Imprimeria sunt primele două companii pe care statul propune să fie incluse în Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare (FSID), reiese dintr-un proiect de act normativ pus, vineri, în transparență decizională pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

„Pentru a se crea cadrul legal astfel încât CN Loteria Română S.A. și C.N. Imprimeria S.A. să poată intra în proprietatea privată a unui fond la data înregistrării acestuia la Registrul Comerțului, prin aportarea acțiunilor statului la cele două companii la capitalul social al fondului, este necesară o intervenție legislativă la nivel primar. Intrarea celor două companii în proprietatea privată a unui fondpresupune o serie de demersuri premergătoare a căror durată este influențată în mod direct de crearea unui cadru legislativ adecvat. Modificarea actualului cadru legislativ este necesar a fi făcută anterior înființării unui asemenea fond, ținând cont de perioada necesară pentru asigurarea condițiilor ca fondul să devină funcțional și să-și îndeplinească scopul de dezvoltare și finanțare de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, în vederea obținerii de profit, estimată la circa 18 luni”, prevede un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG) al MFP.

Odată cu adoptarea acestui document, cele două companii pe acțiuni vor fi deținute ca și până în prezent de stat, dar statul va putea să fie acționar sub diverse forme, iar actele constitutive ale celor două companii urmează să fie abrogate.

„Ținând cont de faptul că nu se mai justifică reglementarea la nivel de lege a participației statului la aceste societăți (întrucât calitatea de acționar este prevăzută în Hotărârea de Guvern nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice), se propune abrogarea prevederilor corespunzătoare din OUG nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale «Loteria Română» – S.A. și OUG nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale «Imprimeria Națională» – S.A., precum și a actelor constitutive ale celor 2 societăți, prevăzute în anexa la cele două acte normative, întrucât nu mai sunt aplicabile, fiind modificate prin hotărârile adunării generale a acționarilor, conform dispozițiilor legale”, precizează Nota de fundamentare a actului normativ.

Pe ordinea de zi a ședinței de marți apar mai multe acte normative, printre care și un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru 550 de familii și persoane singure din 37 de județe. Suma totală dispusă de Executiv este în valoare de 2.029.800 lei.

„Prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 2.029.800 lei pentru sprijinirea unui număr total de 550 familii și persoane singure care se află în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora, cu domiciliul/reședința în județele: 37 de județe”, potrivit proiectului de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență, înscris pe ordinea de zi în ședința Executivului de marți.

Un alt proiect de hotărâre prevede eliberarea/numirea de prefecți și/sau subprefecți.

Alte proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi:

„-Proiect de hotărâre privind recunoașterea Fundației Româno-Germane de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu-Arad ca fiind de utilitate publică

-Proiect de hotărâre pentru aprobarea criteriilor și modalităților de stabilire și ajustare a prețurilor reglementate aferente serviciilor de calificare, depozitare și procesare a octoxidului de uraniu, precum și a prețului pulberii de dioxid de uraniu furnizate de către Compania Națională a Uraniului-S.A pe teritoriul României

– Proiect de hotărâre privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Tribunalului Buzău

-Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de folosință gratuită al Fundației ”Mareșal Alexandru Averescu” asupra unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale, situat în municipiul Buzău, județul Buzău, și modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

-Proiect de hotărâre privind trecerea unei construcții, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0460 Râmnicu Vâlcea, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, precum și actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”.

Executivul va dezbate marți și proiectul de OUG pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul, care prevede implementarea ca instituție organizatoare a Secretariatului General al Guvernului pentru Programul Oficial de Internship al Executivului.

„La articolul 2, după litera c), se introduce o nouă literă, lit. c1 ), cu următorul cuprins: „c1 ) instituție-organizatoare – Secretariatul General al Guvernului, care organizează Programul Oficial de Internship al Guvernului României pentru ministerele și instituțiile publice ale administrației publice centrale.” 2. După Capitolul V – Contractul de internship, se introduce un nou capitol, Capitolul V1 – Organizarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, cu următorul cuprins: „CAPITOLUL V 1 Organizarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României ART. 231 (1) Programul Oficial de Internship al Guvernului României este organizat de Secretariatul General al Guvernului în calitate de instituție-organizatoare pentru ministerele și instituțiile publice ale administrației publice centrale, care au calitatea de organizație-gazdă; pentru internii care prestează activitatea în cadrul structurilor aparatului de lucru al Guvernului, Secretariatul General al Guvernului are și calitatea de organizație-gazdă. (2) Finanțarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, inclusiv indemnizația cuvenită internului, se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului aprobat anual cu această destinație. ART. 232 (1) Secretariatul General al Guvernului, în calitate de instituție-organizatoare, poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 50% din numărul total al salariaților aparatului de lucru al Guvernului”, potrivit Ordonanței de urgență.

Guvernul ar putea aproba, marți, și un memorandum privind aprobarea Metodologiei și Ghidului de implementare a Planului Anual de Lucru al Guvernului la nivelul administrației publice centrale.

De asemenea, Executivul va adopta o notă privind Planul Anual de Lucru al Guvernului – 2019.

 

Citește și