Guvernul discută, marți, despre OUG prin care președinții de CJ să fie aleși de instituție
Deși nu este pe ordinea de zi, proiectul de ordonanță de urgență prin care se va modifica legea electorală, astfel încât președinții de consilii județene să nu mai fie aleși prin votul cetățenilor, ci numiți de către consilierii județeni, va fi discutat de către Cabinetul Orban în ședința de marți, cu posibilitatea de adoptare.
Președinții de consilii județene sunt în prezent aleși prin votul cetățenilor, ca urmare a unei OUG adoptate pe 3 iulie 2019, de către Guvernul Dăncilă.
PMP a anunțat, luni, că vrea ca președinții de CJ să fie aleși în două tururi de scrutin.
Tot în ședința de marți, Guvernul Orban are în dezbatere un proiect de hotărâre prin care vrea să îl retragă pe Sorin-Adrian Pîrvulescu din funcția de consul general, șef al Consulatului General al României la Strasbourg, potrivit ordinii de zi ședinței Executivului. Pîrvulescu este fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu.
„Art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 454/2018 privind rechemarea și numirea unui consul general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018, se abrogă”, prevede Hotărârea care urmează să fie luată în dezbatere de către Guvern.
Articolul 3 din HG 454/2018, pe care acum Guvernul vrea să o elimine, prevede că „ începând cu data încheierii misiunii domnului Sabin Pop (i.e. 26 septembrie 2018), domnul Sorin-Adrian Pîrvulescu a fost numit consul general, șef al Consulatului General al României la Strasbourg, Republica Franceză”.
Totodată, Executivul ar putea aproba marți indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Clădiri administrative și bază sportivă în cazarma 914 București”.
Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de marți prevede abrogarea unor poziții din anexele nr.4 și 5 la Hotărârea Guvernului nr.60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.