Prima pagină » Știri politice » Guvernul, evaluat la o săptămână de la instalare. Coaliția PSD-ALDE analizează activitatea premierului Tudose

Guvernul, evaluat la o săptămână de la instalare. Coaliția PSD-ALDE analizează activitatea premierului Tudose

Guvernul, evaluat la o săptămână de la instalare. Coaliția PSD-ALDE analizează activitatea premierului Tudose
Coaliția PSD-ALDE se va reuni, luni, pentru a face o evaluare a primei săptămâni de guvernare a noului Cabinet și a discuta calendarul acțiunilor din programul de guvernare, la ședință urmând să participe premierul Mihai Tudose, noile măsuri propuse de PSD stârnind critici din partea opoziției.

Premierul Mihai Tudose ar urma să propună Coaliției PSD-ALDE un calendar pentru a recupera întârzierile din programul de guvernare, puse pe seama Cabinetului Grindeanu, și pentru a asigura implementarea măsurilor promise.

Impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate sunt măsuri care ar urma să fie discutate în interiorul coaliției de guvernare, acestea stârnind proteste atât în rândul opoziției, cât și nemulțumiri în mediul de afaceri.

PNL a anunțat că va organiza, începând de luni, dezbateri pe tema noilor măsuri fiscale din programul de guvernare al PSD, precum impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate și amânarea reducerii TVA, la care vor invita reprezentanți ai mediului de afaceri și ai partidelor parlamentare, cu intenția de a „mobiliza” societatea împotriva intențiilor anunțate de social-democrați.

Ședința Coaliției PSD-ALDE a fost anunțată încă de joi de președintele PSD, Liviu Dragnea.

„Luni vom avea o coaliție în care va fi invitat primul-ministru și o serie de membri din Cabinet, care va hotărî domnul Tudose, și vom discuta după prima săptămâna de guvernare, care sunt concluziile lor și care e calendarul de acțiuni pentru perioada următoare”, a spus Dragnea.

Premierul Mihai Tudose a declarat încă de când a fost desemnat de CEx PSD să preia șefia Guvernului că are ca prioritate implementarea programului de guvernare, care se va face cu un control „politic strict”.

După ședința de coaliție convocată pentru ora 12:00 premierul Mihai Tudose va pleca la Bruxelles, au declarat surse pentru MEDIAFAX.

Primul-ministru va avea întâlniri cu președinții Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European, a anunțat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, sâmbătă, la Alba Iulia.

„(Premierul Mihai Tudose-n.r.) va avea o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, domnul Juncker, este deja publicată pe site-ul Comisiei Europene, dar va avea întâlniri cu toți oficialii importanți la nivelul instituțiilor europene, cu președintele Consiliului, domnul Tusk, cu președintele Parlamentului European, domnul Tajani, și cu o parte din comisari, evident, ne vom întâlni cu doamna comisar Corina Crețu, cu domnul comisar Timmermans. Este o vizită de o zi și o vizită care cred că va avea succesul scontat și mai ales este un mesaj pe care vrem să-l transmitem, un plus de seriozitate în relația cu Bruxelles-ul, și pot să vă spun că ne-am pregătit foarte bine pentru această vizită și sunt convins că premierul României va începe colaborarea cu Bruxelles-ul într-o manieră pozitivă pentru români și într-o manieră pozitivă pentru prioritățile actualei guvernări”, a afirmat Victor Negrescu, întrebat care va fi agenda premierului Mihai Tudose, la Bruxelles.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire