Guvernul pierde la Curtea Constituțională în afacerea Rompetrol

Publicat: 21 11. 2013, 18:18
Actualizat: 20 03. 2015, 18:53

Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea prin care președintele Traian Băsescu a reclamat aprobarea Memorandumului cu The Rompetrol Grup prin Parlament, ca proiect de lege.

Înțelegerea încheiată de Guvern în februarie reglementează condițiile în care statul a decis să cedeze, după o lună de negociere, pentru 200 de milioane de dolari, 26,69% din pachetul de 44,6% pe care Rompetrol i l-a pus pe masă în 2010, în contul datoriei de 690 de milioane la acea vreme. Acordul a trecut prin Parlament, însă președintele a refuzat să promulge o astfel de lege, cerând Guvernului să și-l asume prin HG.

Înainte de luarea deciziei, premierul Victor Ponta a dat ieri un semnal Curții Constituționale, în așteptarea unei soluții care să nu devaforizeze Guvernul. „Probabil mâine CCR își va susține decizia (favorabilă Guvernului, n.red.) din iunie. Dupa aia vor urma iarăși 10 zile pentru promulgare”, a estimat Ponta, după ce în iunie, la sesizarea PDL, opinia că adoptarea unui acord prin proiect de lege a fost minoritară printre judecători.

Afacerea Rompetrol, istoria conflictului Ponta-Băsescu

Conflictul între Președinte și Guvern a apărut după ce, în luna februarie, statul a acceptat să încaseze cu totul, în 10 ani, doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003, cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acționar în companie, va scoate în următorii ani profit.

Ca o compensație, deocamdată numai pe hârtie s-a făcut un acord pentru un fond de investiții comun kazaho-român care să susțină financiar dezvoltarea rafinăriei. Mai exact, kazahii susțin că vor veni cu 150 de milioane de dolari plus 30 de milioane pentru a acoperi partea României, într-o societate comercială 80%-20% care să facă prin credite bancare investiții de până al un miliard în următorii 7 ani în România. Între acestea, o centrală de cogenerare la Midia și câteva sute de noi benzinării.

În afacerea fondului, profitul va reveni în primă fază exclusiv KazMunaiGaz, până la recuperarea celor 180 de milioane.

Una din marile anomalii a acestei afaceri a fost alegerea negociatorilor. În numele statului au „negociat”, în secret, mai bine de un an și jumătate, în timpul guvernării Boc, agenții Departamentului de Informații și Protecție Internă ai Ministerului de Interne, adică oamenii „Doi și”un sfert”, a explicat într-un interviu pentru gândul Gabriel Dumitrașcu, cel care a semnat în februarie, înțelegerea finală cu kazahii, în calitate de șef al OPSPI.

În ianaurie 2013, Victor Ponta i-a dat afacerea Rompetrol pe mână ministrului pentru Energie, Constantin Niță. Pe 15 februarie se semna un acord cu KazMunaiGaz, iar trei zile mai târziu se suspenda, la cererea Guvernului, procesul pe care statul îl intentase în 2010 pentru recuperarea datoriei. Dumitrașcu a negociat și a semnat, Niță a girat politic, iar Guvernul a pasat problema legiferării înțelegerii la Parlament, cu justificarea că era prea riscant ca un act atât de important să fie trecut prin OUG și modificat ulterior în comisiile parlamentare.

Pe scurt, statul a acceptat să vândă 26% din pachetul său cu 200 de milioane de dolari, luându-și măsuri de precauție ca restul de 18% să nu poată fi diluat de KazMunaiGaz timp de 3 ani. Angajamentul nu ar fi, în accepțiunea șefului OPSPI, echivalentul unei tranzacții gata parafate. Imediat ce legea aflată în Parlament intră în vigoare, s-ar trece la așa numita „vânzare competitivă” în aproximativ două luni.