Prima pagină » Știri politice » GUVERNUL PONTA II. Daniel Barbu, ministrul Culturii, acuzat de Ponta, în 2004, de nereguli în cheltuirea unor fonduri UE

GUVERNUL PONTA II. Daniel Barbu, ministrul Culturii, acuzat de Ponta, în 2004, de nereguli în cheltuirea unor fonduri UE

GUVERNUL PONTA II. Daniel Barbu, ministrul Culturii, acuzat de Ponta, în 2004, de nereguli în cheltuirea unor fonduri UE
Liberalul DANIEL BARBU a intrat pe lista miniștrilor din guvernul Ponta II, la Cultură, după o carieră politică relativ scurtă

Liberalul Daniel Barbu a intrat pe lista miniștrilor din guvernul Ponta II, la Cultură, după o carieră politică relativ scurtă. Un obișnuit al talk-show-urilor politice în ultimii doi ani ca analist independent, Daniel Barbu a fost asumat de PNL în momentul numirii în vara acestui an drept consilier prezidențial pentru Analiză Politică în timpul interimatului lui Crin Antonescu la Palatul Cotroceni. A fost, de asemenea, consilier de stat al președintelui Emil Constantinescu, între 1997 și 1999.

La alegerile din 9 decembrie, a câștigat mandatul de senator USL în București, în colegiul rezervat inițiat liderului PNL.

Controverse pe 200.000 de euro, bani europeni

Profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, Barbu a fost acuzat în urmă cu opt ani de deturnare de fonduri europene de către Corpul de Control al guvernului, condus pe atunci de actualul său șef pe linie de guvern, Victor Ponta. Sesizat de OLAF, Corpul de Control al primului ministru, a descoperit în 2004 „nereguli majore” în derularea unui program Phare coordonat de profesorul Daniel Barbu.

Ca decan al Facultății de Științe Politice, Barbu coordonase un program de peste 200 de mii de euro pentru o serie de cursuri perfecționare a funcționarilor publici. Din cei 200 de funcționari care apăreau ca participanți, o parte s-au dovedit a fi inexintenți, iar alții nu știau că apar pe o astfel de listă.

Potrivit raportului de control, citat de BBC în 2004, Barbu nu ar fi putut să dovedească faptul că ar fi fost, într-adevăr, organizat vreun curs la București. Mai mult, Departamentul de inspecție al primului-ministru concluzionează că aceste cursuri nu ar fi avut loc.

Din același proiect Tempus Phare Daniel Barbu ar fi încasat pentru editarea suportului de curs 6.000 de euro, la începutul anului 2000, prin Editura Meridiane, pe care a condus-o la începutul anilor ’90. În contabilitate a fost găsită dovada încasării banilor, însă editura nu a putut dovedi că suportul de curs a fost publicat.

Un amantlâc „denunțat” de Motoc, judecătoare CCR

Cel mai recent scandal în care a fost implicat este denunțarea de către judecătoarea Curții Constituționale Iulia Motoc a unei relații extraconjugale a lui Daniel Barbu cu o fostă studentă, „devenită apoi asistentă universitar, lector, conferențiar”.

În șirul postărilor pe Facebook referitoare la acest subiect, Iulia Motoc susține că povestea a ajuns inclusiv la Rectoratul Universității, împreună cu un schimb de e-mailuri între cei doi care ar demonstra trafic de influență.

„Corespondența dintre Daniel Barbu și fosta studentă a fost depusă demult la Rector și este de notorietate. Va fi publicată într-o zi pentru că demonstrează trafic de influență”, scrie Motoc.

Parcursul universitar

Absolvent de „Sfântu Sava”  în1976, Daniel Barbu a terminat  Facultatea de Istorie a Artei a Universității Cluj-Napoca și a fost, până în 1992, cercetător al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Universității București.

Și-a dat doctoratul în Filosofie în 1999 la Universitatea din București, unde predă din 1991. A fost de două ori decan la Facultatea de Științe Politice, prima dată între 1994 – 2000, apoi în perioada 2002 – 2004.

A fost profesor colaborator al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris, al Universității La Sapienza din Roma, al Universității Naționale Kapodistrian din Atena, al Universității de Stat din Pittsburg și al Universității de Stat Jackson din Statele Unite.

În anul 2000 a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de ofițer pentru activitatea în învățământul superior.

Autor