Guvernul transmite precizări în legătură cu declarațiile premierului Ponta difuzate de Reuters

Publicat: 26 09. 2013, 10:53
Actualizat: 26 03. 2019, 19:34

Guvernul a transmis precizări legate de declarațiile premierului Victor Ponta într-un interviu acordat agenției Reuters, prezentând integral răspunsul său la o întrebare referitoare la proiectul Roșia Montană și arătând că declarațiile prim-ministrului au fost scoase din context.

Executivul pune la dispoziție și înregistrarea audio a declarației, care poate fi urmărită la adresa http://www.gov.ro/precizari-referitoare-la-declara-iile-primului-ministru-victor-ponta-publicate-de-catre-agen-ia-de-presa-reuters__l1a121117.html

În cadrul interviului, reporterul i-a spus premierului că vrea să îl întrebe despre Roșia Montană, deoarece el crede că numeroși investitori urmăresc acest caz.

Răspunsul integral al prim-ministrului a fost: „Roșia Montană este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând economic, deoarece am promovat o nouă politică ce implică dezvoltarea României și care presupune că trebuie să beneficiem de avantajul resurselor noastre naturale, bineînțeles păstrând și respectând toate standardele de mediu. Dar dacă mediul este protejat, noi ar trebui să fim în favoarea explorării și să beneficiem de avantajele resurselor noastre naturale.

În al doilea rând, există o dezbatere politică, dar și legată de mentalitatea societății despre investitorii străini, despre deschiderea către investiții private, și din acest motiv cred, continui să spun că, pentru România, dacă Parlamentul va decide să nu facă acest proiect, nu va fi o mare problemă. Dar dacă România va transmite mesajul că suntem împotriva investitorilor, împotriva investitorilor străini, împotriva folosirii potențialului nostru, aceasta va fi o catastrofă pentru România.

De aceea sunt atât de pasionat în a avea această dezbatere și a explica faptul că toate tipurile de investitori din afara României, ca și cei români, atât timp cât sunt onești și produc un profit cinstit, dar și împart acest profit cu societatea, este în regulă. Și că România și Guvernul meu au curajul să pună toate proiectele controversate pe masă.

Deoarece, știți, noi am încercat să soluționăm un conflict între Guvernul român și un important investitor al Rompetrol (KazMunaiGaz), care trena din 2005. Astfel, timp de 8 ani, niciun guvern nu a avut curajul să îl rezolve. Noi am rezolvat un mare litigiu între Guvernul român și OMV Petrom, care dura din 2004. Încercăm acum să rezolvăm și controversa dintre România și compania Ford, care datează din 2007. Și o rezolvăm.

Și Roșia Montană este din 1999. Dacă vă puteți imagina. Așa, lipsa de curaj a Guvernului român, nu a mea, a celui precedent, în a se ocupa de un proiect controversat eu cred că a fost o greșeală.

Acum, avem o majoritate uriașă, acum, avem legitimitatea dată de vot, trebuie să punem proiectele pe masă. Și cele mai multe dintre ele ar trebui să le facem. Dacă este unul care nu va fi făcut din cauza argumentelor de mediu, cel puțin trebuie să explicăm că nu suntem împotriva proiectelor.

Trebuie să fim foarte atenți cu mediul, acest lucru este absolut corect, dar nu suntem împotrivă. Suntem o țară deschisă față de toți investitorii”, a spus Ponta.

Agenția Reuters a difuzat miercuri seară o știre al cărei lead era: „România va transmite un mesaj catastrofal că nu este deschisă pentru investiții dacă respinge proiectul minier al companiei canadiene Gabriel Resources, a declarat premierul român Victor Ponta”.

Premierul era citat afirmând: „Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potențialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România”.