Guvernul va da OUG pe modificarea legislației pentru referendum. Anunțul făcut de Dăncilă / Reacția lui Iohannis: Sper să se abțină Guvernul – VIDEO
This browser does not support the video element.
„Pentru mine ca premier este foarte important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare și a referendumului. Ieri a fost ședința pregătitoare și vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun, trebuie să discutăm cu secretearul general, cu cei care au avizat acest act normativ”, a declarat Viorica Dăncilă.
Întrebată cu privire la unele prevederi legate de interdicția autorităților publice, inclusiv președinte, de a se implica în campanie pentru referendum, Dăncilă a spus: „Eu nu am văzut textul, acum iau fiecare act normativ și vedem care e forma finală. Actul normativ trebuie adoptat mâine în ședința de guvern”.
Art 30 alin 6 din OUG prevede: „Autoritățile publice au obligația de fi neutre și imparțiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunțe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.
AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislației electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare și referendumul pe Justiție din 26 mai. Autoritatea propune validarea referendumului prin opțiunile valide ale alegătorilor înscriși în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.
Astfel, alineatele (2) și (3) ale articolului 5 ale OUG prevăd următoarele: „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși în Registrul electoral la data votării”.
Legislația electorală în vigoare prevede că rezultatul referendumului este validat prin opțiunile alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente.
„(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”, conform Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Iohannis, despre posibile modificări legislative în prag de alegeri: Sper să se abțină Guvernul
„Eu sunt un adversar declarat al modificărilor legislative în prag de alegeri. De regulă, pesediștii fac aceste lucruri tocmai pentru a crea pentru ei un oarecare avantaj sau pentru a crea pentru adversarii lor un dezavantaj. Sper să se abțină Guvernul de la orice modificare legislativă care nu este pur tehnică și necesară pentru bunul mers al alegerilor”, a declarat Iohannis.