Hăineală: CSM trebuie să rămână organizat așa cum este. Eventual, sporite pe undeva atribuțiile

Publicat: 12 06. 2013, 16:32
Actualizat: 29 07. 2014, 19:22

Președinta CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat la finalul discuțiilor din cadrul Comisiei de revizuire a Constituției, că „CSM își face treaba și este un garant al independenței justiției”, motiv pentru care nu trebuie umblat la arhitectura funcțională operațională a Consiliului. Ea a adăugat că ar trebui sporite atribuțiile CSM, mai ales în privința numirilor în funcțiile cheie.

„Nu poți afecta stabilitatea funcțională, stabilitatea ca și componență a unei instituții fundamentale a statului, din punctul nostru de vedere  CSM trebuie să rămână organizat așa cum este ca și componență ca și competență ca și atribuții, eventual sporite pe undeva atribuțiile în ceea ce privește conferirea secției de procurori a posibilității de a putea iniția propunerile pentru funcțiile cheie sau dacă este prea mult am dori un mecanism simetric celui care se aplică numirii în funcțiile de conducere de la Înalta Curte unde propunerile sunt inițiate de Secția pentru Judecători a Consiliului”, a fost poziția exprimată de Hăineală.

Ea nu a fost de acord nici cu ideea ca magistrații să dea socoteală în fața Parlamentului.

„Nu pot fi chemați magistrații să dea socoteală în fața unei alte puteri a statului pentru deciziile pe care le adoptă, că de aceea avem judecători și procurori independenți”, a spus aceasta.

Președinta CSM a precizat că abia ieri a primit documentul privind revizuirea Constituției, „așa cum a rezultat din forumul constituțional”.

„În termen de 24 de ore am cristalizat o anumită poziție a consiliului și urmează ca până luni să trimitem o poziție asumată a CSM în ceea ce privește arhitectura constituțională a autorității judecătorești, chestiunile legate de răspunderea magistraților, chestiuni care sunt vitale pentru un stat de drept”, a spus Hăineală.

Șefa CSM a criticat amendamentele aduse în Comisia de revizuire a Constituției.

„Nu este normal ca statul să se îndrepte cu acțiune în regres în toate situațiile fără a discerne, fără a stabili, așa cum este prevăzut la ora actuala când este reaua credință, gravă neglijență a magistratului. Această acțiune în regres dacă se va exercita necondiționat de aspectele pe care le-am spus anterior, va crea o presiune și de a inhiba magistrații în caracterul independent al deciziilor pe care ei le iau”, a subliniat Hăineală.

Potrivit acesteia, se poate ajunge în situația în care „mai binele să ajungă dușmanului binelui”.

„Reglementarea actuală, cum este în Constituție cât și în legea intra-constituțională, în legea organică, este în regulă. De ce am schimba ceva care funcționează”, a menționat președinta CSM.

.