Liderii filialelor din Harghita ale PDL, UNPR, PRM, PNȚCD și PER invită conducerea USL la discuții pentru constituirea Alianței Electorale Românești, pentru ca românii să fie mai bine reprezentați în administrație, însă șeful PSD Harghita, Mircea Dușa, spune că USL nu va colabora cu aceste partide.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni și semnat de liderii filialelor Harghita ale PDL, UNPR, PRM, PNȚCD și PER, având în vedere specificul județului Harghita, unde românii reprezintă aproximativ 15 la sută din totalul populației, conducerile filialelor județene ale Partidului Democrat Liberal, Uniunii Naționale pentru Progresul României, Partidului România Mare, Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat și Partidului Ecologist Român „invită conducerea Uniunii Social Liberale (USL) Harghita, precum și celelalte partide din județ, la discuții în vederea constituirii unei alianțe electorale românești, ce va avea ca obiectiv obținerea a cât mai multe mandate de consilieri județeni, dar și a unor mandate de consilieri locali, la nivelul anumitor comunități locale”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderii partidelor menționate au lansat un apel „către toți cei care simt și gândesc românește” să accepte cât mai curând participarea la discuțiile pe tema alianței electorale, exprimându-și convingerea că „doar astfel românii vor fi cât mai bine reprezentați la aceste niveluri, dar și că numai împreună vom putea rezolva problemele cu care se confruntă românii din Harghita”.
Președintele interimar al PDL Harghita, Adrian Trif, susține că ideea începerii dezbaterilor pe tema constituirii Alianței Electorale Românești în județ îi aparține partidului pe care îl conduce.
„Suntem dispuși la dialog, PDL Harghita chiar a fost inițiatorul demarării discuțiilor în vederea constituirii Alianței Electorale Românești. Ca întotdeauna, PDL este dispus la orice soluție pentru apărarea intereselor comunității pe care o reprezintă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Trif.
Trif a afirmat că, în cazul formării Alianței Electorale Românești, ar exista șanse mari ca în CJ să intre cinci-șase consilieri români, față de doi în prezent, iar în consiliile locale din municipiile Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni, unde nu este niciun consilier român, să existe, după alegerile locale, și reprezentanți ai populației românești.
La rândul său, președintele UNPR Harghita, Claudiu Sere, a afirmat că liderii partidelor românești din județ trebuie să își depășească orgoliile personale.
„Consider că în Harghita trebuie să depășim orgoliile personale și să avem în principal în vedere interesul românilor de a fi cât mai bine reprezentați la nivelul Consiliului Județean (CJ) și, în localitățile în care nu există reprezentare românească în prezent, în consiliile locale. Aici trebuie să facem primordial politica românilor și abia apoi pe cea a propriului partid”, a spus Claudiu Sere.
Întrebat dacă va da curs invitației, copreședintele USL Harghita Mircea Dușa (liderul PSD Harghita) a spus că se bucură de invitația la dialog politic, însă, potrivit hotărârii luate la congresul USL de sâmbătă, Uniunea nu va colabora, în alegeri, cu partidele care sprijină guvernarea.
„Eu mă bucur că partidele românești din județ fac o invitație la dialog, dar, așa cum deja se știe, la Congresul USL s-a hotărât că nu vom colabora în alegeri cu partidele care sprijină guvernarea. PSD, PNL și PC vor candida pe liste comune în cadrul USL la CJ și municipiul reședință de județ, precum și în toate localitățile unde românii reprezintă o pondere mai mică în cadrul electoratului”, a spus Mircea Dușa.
Liderul PSD Harghita a invitat partidele românești care „doresc să contribuie la această construcție politică, adică la USL”, să candideze pe listele acesteia.