Hașotti: Cherecheș s-a comportat într-o manieră incalificabilă, care presupune excluderea
Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a declarat, luni, că primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, s-a comportat într-o manieră incalificabilă, care presupune excluderea din partid.
„Cine încalcă statutul, indiferent ce funcție și ce demnitate are, trebuie să suporte rigorile statutului. Domnul primar Cherecheș, înțeleg nu numai de la Antonescu, ci de la foarte mulți colegi, inclusiv din județ, că s-a comportat într-o manieră incalificabilă, care presupune excluderea din partid”, a spus Hașotti.
El a precizat că nu a auzit să se discute de excludreea din partid în cazul altor liberali în afară de Cherecheș.
Hașotti a spus că eventuala excludere a lui Cherecheș va fi propusă Delegației Permanente, pentru că acesta este primar de reședință de județ.
Prima ședință a conducerii PNL din acest an, dar și prima după învestirea Guvernului USL în decembrie, are pe ordinea de zi validarea secretarilor de stat ce revin liberalilor, precum și o discuție în ceea ce privește posibilele excluderi din partid, Cătălin Cherecheș fiind primul vizat.