Hava (PDL): Le spunem la oameni să stea acasă. Nu vorbesc de boicot, vorbesc de bun simț
Vicepreședintele PDL Mircea Hava, care este și liderul organizației Alba, a declarat, miercuri, că democrat-liberalii le transmit oamenilor să stea acasă și să nu meargă la referendum, precizând că nu este vorba de un boicot, ci de „bun simț” și de a nu accepta încă „o bătaie de joc”.
Hava a spus, într-o conferință de presă, că în prezent în România nu se mai discută despre subiecte importante, precum absorbția fondurilor europene sau despre ceea ce înseamnă agricultură, ci se discută doar despre demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La ora asta discutăm numai despre ceea ce vedeți. Asta ne ocupă tot timpul. Cred că și noaptea le ocupă la unii timpul, nu mai dorm și discută despre asta. E trist că s-a ajuns în situația aceasta și asta este numai datorită celor doi domni care cred că ar face orice ca să fie la putere. Ce vreau să le spun, dintr-o lungă experiență: puterea se câștigă. Puterea se câștigă la vot, aveți răbdare până la toamnă sau la iarnă, câștigați, vă faceți guvernarea (…)”, a afirmat Hava.
El a adăugat că, dacă acest scenariu cu demiterea președintelui devine lege în România, viitorul președinte trebuie să fie atent „să nu-l supere pe primul ministru și pe cei 200-nu mai știu câți din Parlament ca să-l schimbe”.
„Le spunem la oameni să stea acasă. Nu vorbesc de boicot, vorbesc de bun simț. Stăm acasă pentru că nu avem de ce să participăm la ceva inventat de cineva (…) Am avut în 2007 un referendum din care nu s-a ales nimic. O bătaie de joc la adresa populației. Păi după atâtea bătăi de joc, în primul rând, și eu sunt cetățean, de ce să accept zâmbind încă o bătaie de joc, de ce să aștept zâmbind minciunile care vin din toate părțile. Stăm acasă, ne vedem de treabă. Din păcate, eu nu o să stau acasă că am altceva de făcut. Va trebui să stau să vedem câți votează pe listele suplimentare care nu există, cum funcționează turismul electoral și chestiuni de genul acesta, pentru că frauda va fi mare”, a spus Mircea Hava.
Liderul PDL Alba și-a exprimat însă încrederea că rezultatul referendumului va fi favorabil lui Traian Băsescu.