Hellvig cere demisia de la Cotroceni a consilierilor prezidențiali implicați în Mișcarea Populară

Hellvig cere demisia de la Cotroceni a consilierilor prezidențiali implicați în Mișcarea Populară
Publicat: 26/03/2013, 23:08
Actualizat: 30/07/2014, 22:31

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, susține că acei consilieri prezidențiali care și-au anunțat implicarea în Mișcarea Populară ar trebui să demisioneze de la Cotroceni, întrucât în noua postură sunt plătiți din bani publici pentru a „netezi calea politică viitoare” a lui Traian Băsescu.

„Cred că acei consilieri prezidențiali care doresc să îl sprijine pe domnul Băsescu în cariera sa politică de după Cotroceni ar trebui să-și dea demisia din funcțiile publice pe care le ocupă (chiar dacă legea nu le impune) și apoi să construiască dreapta sau stânga, depinde cum vor mai simți la acel moment”, susține Hellvig într-o postare pe blog.

De asemenea, secretarul general al PNL susține că alegătorii sunt în postura de a fi „luați de proști de o gașcă de șmecheri de stângo-dreapta”, în timp ce „Traian Băsescu încearcă din nou să manipuleze publicul, să fure startul și să fraudeze o competiție”.

În același timp, Hellvig spune că dilema lui Cristian Diaconescu din octombrie 2011, când lansa Platforma de Stânga, privind persoanele care pot determina „modernizarea” și schimbarea destinului „stângii românești” și-a găsit rezolvarea.

„Azi, dilema sa a fost depășită: a aflat cine alții decât progresiștii stângiști pot relansa societatea: dreptacii băsiști”, afirmă liberalul.

De asemenea, el susține că libertatea de asociere într-o fundație nu este îngrădită în mod legal consilierilor prezidențiali, însă în cazul Mișcării Populare aceștia folosesc bani publici pentru a pregăti viitorul politic al președintelui după 2014.

„Este imoral să fii consilierul președintelui țării și să faci jocurile acestuia în pregătirea vieții și activității sale post prezidențiale (…) Mă preocupă modul în care se folosește de paravanul numit consilieri și de modul în care consilierii pe banii statului se oferă drept paravan la scenă deschisă”, a mai precizat Hellvig.

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a anunțat, luni, într-o postare pe blog, că a decis, împreună cu „colegii” săi, să inițieze procedurile pentru înființarea Fundației „Mișcarea Populară”, menționând că „noua formă de expresie” își propune să promoveze valorile de centru-dreapta.

„Astăzi am decis, împreună cu colegii mei, să inițiem procedurile pentru înființarea Fundației «Mișcarea Populară». Știu că acest subiect va capta atenția presei românești și a opiniei publice deopotrivă – semn că noua noastră formă de expresie, care își propune să promoveze valorile de centru-dreapta, este așteptată atât ca nouă platformă socio politică, dar și un real catalizator pentru implicarea societății românești în elaborarea și implementarea deciziilor majore care ne privesc”, scrie Diaconescu.

El menționează „liniile principale ale obiectivelor” celor care au inițiat acest demers, respectiv „modernizarea României, păstrarea orientării proeuropene și proatlantice ca unica soluție pentru România, reforma constituțională, stimularea clasei de mijloc, locuri de muncă pentru tineret, criterii de integritate pentru o clasă politică adaptată la valorile Uniunii Europene, reformarea sistemului de educație orientat spre performanță, stat de drept eficient bazat pe principii constituționale solide, promovarea culturii românești precum și stimularea afirmării tinerelor talente, stimularea elaborării unor strategii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei IT și a turismului prin consultarea categoriilor profesionale specializate, dialog continu cu românii care trăiesc în afara granițelor precum și identificarea oportunităților pentru încurajarea acestora de a reveni acasă, strategii vizând încurajarea tinerilor care au studiat în străinătate pentru a-și pune competențele în slujba României”.

„Misiunea acestei fundații este deschisă tuturor celor care doresc să promoveze o Românie modernă”, mai scrie Cristian Diaconescu.

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu scrie, pe contul său de Facebook, că se va înscrie în Fundația „Mișcarea Populară”, a cărei inițiere a fost anunțată anterior, pe blogul său, de Cristian Diaconescu, la rândul său consilier prezidențial.

„Eu mă voi înscrie în Fundația «Mișcarea Populară». Câți dintre voi vor face la fel?”, notează Lăzăroiu.

„Și eu subscriu, Sebastian”, a scris pe Facebook și Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui.

„Firește că mă voi alătura Fundației Mișcarea Populară. Undeva trebuie reîncepută construcția unui pol de dreapta pentru viitor!”, a notat pe contul său de Facebook și consilierul prezidențial Iulian Chifu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....