Prima pagină » Știri politice » Hellvig, ziua audierii în Parlament. Pe cine ASCULTĂ noul director SRI?

Hellvig, ziua audierii în Parlament. Pe cine ASCULTĂ noul director SRI?

EXCLUSIV

Cine este, însă, Eduard Hellvig și cum a ajuns într-o funcție-cheie în stat?

Eduard Hellvig a fost un personaj important în timpul mandatului lui Crin Antonescu în fruntea PNL. Relația foarte bună avută cu fostul președinte al liberalilor l-a propulsat pe Hellvig în zona de decizie a PNL, chiar dacă profilul său public nu a fost unul extrem de pronunțat. Hellvig a participat la toate ședințele importante ale USL, din funcția de secretar general al PNL armonizând pozițiile organizațiilor liberale cu cele social-democrate.

Considerat un om de încredere al lui Crin Antonescu, Hellvig a făcut parte din primul guvern USL, ca ministru al Dezvoltării Regionale. Nu a prins guvernul Ponta 2, după ce ANI l-a acuzat de incompatibilitate, proces câștigat definitiv de actualul europarlamentar. În 2009, Hellvig a condus campania prezidențială a lui Antonescu.

Hellvig este doctor în Științe Politice al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și absolvent al Universității Babeș Bolyai – Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică. Liberalul a absolvit Centrul European de Studii de Securitate „George Marshall” și a urmat studii post-universitare în domeniul securității și apărării la Colegiul Național de Apărare. Numele lui Hellvig se mai intersectează cu Fundația Soros (1995), cu Institutul de Studii Sociale – director (2005) și cu Horia Rusu, al cărui consilier a fost.

După plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL, întreaga echipă a lui Antonescu rămâne alături de noul președinte, Klaus Iohannis. Mihalache, Muraru, Marinescu, Hellvig devin oameni de încredere pentru Iohannis, care îi păstrează în echipa sa pentru campania prezidențială. Mihalache este recompensat după prezidențiale, ajungând șeful Cancelariei Administrației Prezidențiale. Muraru și Marinescu sunt avansați și ei în postura de consilieri prezidențiali, în timp ce Nicoleta Nicolae și Iulia Huiu ajung consilieri de stat.

Fostul președinte Traian Băsescu și deputata Elena Udrea au reacționat după nominalizarea lui Hellvig pentru SRI, susținând că acesta este omul lui Dan Voiculescu.

Antonescu: „Cred că domnul Traian Băsescu a colaborat mult mai strâns cu Dan Voiculescu decât a făcut-o vreodată Hellvig”

„În momentul în care eu am început colaborarea cu domnul Hellvig, când am pornit împreună la o campanie electorală, cea din 2009, când l-am propus SG al PNL și apoi ministru, domnul Hellvig nu mai avea de mult nicio legătură cu PC și Dan Voiculescu. Mi se pare caraghios să discutăm despre aceste lucruri. Nu cred că există vreo interdicție a unui cetățean român care a colaborat vreodată cu PC sau cu Dan Voiculescu și cred că domnul Traian Băsescu a colaborat mult mai strâns cu Dan Voiculescu decât a făcut-o vreodată Hellvig”, a declarat pentru gândul Crin Antonescu.

Fostul președinte PNL a dezvăluit că nu a fost surprins de nominalizarea făcută de președintele Klaus Iohannis, deoarece „Iohannis a avut o colaborare strânsă cu Hellvig și este un om în care are încredere”.

Liberalul a afirmat că vede cu speranță nominalizarea lui Hellvig pentru șefia SRI.

„Am lucrat ani buni împreună cu domnul Hellvig, am convingerea că este un om cu adevărat de formație liberală și în raportul foarte delicat între necesitatea unor servicii foarte puternice, dar în același timp limitarea capacității de influențare a acestora a jocului politic sau chiar de afectare a unor drepturi și garanții individuale, domnul Hellvig este bine plasat. Împărtășește punctul democratic în această privință și un om care înțelege un rol esențial: menirea unor servicii speciale într-o democrație este de a apăra caracterul democratic al regimului politic din țara respectivă”, a spus Antonescu.

Senatorul PNL a respins teoriile potrivit cărora a fost trădat de Hellvig în vara lui 2014. 

„Când Klaus Iohannis a devenit președinte PNL și candidat la prezidențiale, era normal ca Eduard Hellvig, care colaborase împreună cu mine și cu Klaus Iohannis, să fie alături de acesta și să-l susțină. Este un lucru normal pentru că sunt oameni cu care Klaus Iohannis – și pe când eram președinte și domnia sa prim-vicepreședinte, apoi în perioada scurtă cât a fost președinte PNL-  a lucrat. Nu mă poate decât bucura faptul că a considerat acești oameni valoroși să lucreze în continuare cu domnia sa. Oameni ca Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, George Scutaru, Nicoleta Nicolae și Eduard Hellvig sunt oameni în a căror valoare am crezut și mă bucură că și președintele le acordă încredere și lucrează în ei”, a adăugat Antonescu.

„O bună parte din presă, societatea civilă și clasa politică, dacă nu lucrează direct sub acoperire pentru servicii, are serioase motive să se teamă de acestea”

Liberalul a afirmat că, în momentul de față, o „bună parte din presă, societatea civilă și clasa politică, dacă nu lucrează direct sub acoperire pentru servicii, are serioase motive să se teamă de acestea”.

„Echilibrul e greu de asigurat și de vină nu sunt serviciile. Mă aștept de la mandatul lui Eduard Hellvig ca împreună cu oamenii de competență, de performanță și de viziune din interiorul serviciului să facă în continuare un serviciu performant și un serviciu care să nu fie niciodată un pericol la adresa democrației”, a subliniat Antonescu.

Potrivit acestuia, președintele Iohannis are misiunea de a reasigura echilibrul, fiind singurul lider politic credibil în acest moment.

PNL și UNPR au anunțat deja că îl vor vota pe Eduard Hellvig în Parlament, în timp ce PSD va decide luni ce poziție va adopta față de nominalizarea făcută de Klaus Iohannis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu