Hollande, despre aderarea la spațiul Schengen: „România e pregătită să își ia unele angajamente”
Președintele francez a declarat că în cadrul discuțiilor cu președintele Klaus Iohannnis, au fost evocate mai multe subiecte politice, printre care și Uniunea Europeană, unde ambele țări sunt angajate împreună.
Hollande a amintit că, joi, va avea loc un Consiliu European, unde vor fi abordate chestiuni importante, precum securitatea.
„Ne-am pus de acord ca în acest Consiliu să fie luate decizii pentru a controla deplasările, programul PNR, precum și decizii, pentru a face controale ferme pe internet și pentru a distruge aceste site-uri Internet care permit radicalizarea populației”, a spus președintele Hollande.
Francois Hollande s-a referit în discursul său și la spațiul Schengen, un subiect extrem de important pentru pentru România.
„România este pregătită să își ia unele angajamente (..) Vreau ca la Consiliu, joi, la Consilul European, să ne putem coordona, pe toate dispozițiile ce țin de frontiere, pentru a controla mai bine intrările și ieșirile pe continentul european”, a declarat Hollande, precizând că se dorește, astfel, să se prevină plecările unor „combatanți” în străinătate, și să fie informați de mișcările lor.